Burse - Fonduri mutuale

Amazon raportează al treilea trimestru consecutiv cu venituri de peste 100 mld. dolari, însă compania nu a reuşit să se încadreze în estimările analiştilor pentru T2

Amazon raportează al treilea trimestru consecutiv cu...

Autor: Eduard Ivanovici

02.08.2021, 00:00 155

Veniturile gigantului american Amazon au crescut în T2/2021 cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 113,1 miliarde de dolari. Prin comparaţie, vânzările companiei au explodat în T2/2020 cu 41% prin comparaţie cu anul precedent, potrivit CNBC.

În medie, analiştii intervievaţi de furnizorul britanic de date Refinitiv au estimat că veniturile vor atinge 115,2 miliarde de dolari. Totuşi, profitul net pe acţiune (EPS – earnings per share) din cadrul Amazon a trecut de 15 dolari, cu aproape trei dolari peste previziunile lansate de Refinitiv. Directorul financiar Brian Olsavsky a pus performanţa relativ dezamăgitoare pe seama perioadelor de carantină şi redeschiderii parţiale din primăvară. De exemplu, în mai 2020 Amazon a raportat o creştere a vânzărilor de aproximativ 40%.

Pentru al treilea trimestru de anul acesta, Amazon se aşteaptă să înregistreze vânzări de 106-112 miliarde de dolari, reprezentând o creştere de 10% până la 16% faţă de acelaşi interval de anul trecut. Creşterea se încadrează cu mult sub media estimărilor oferite de analişti – 119,2 miliarde de dolari.

De asemenea, Facebook şi Apple au declarat săptămâna trecută că veniturile trimestriale vor scădea – cel mai probabil – în perioada iulie-septembrie, având în vedere că oamenii vor petrece mai mult timp în casă şi, implicit, în spaţiul digital, notând în acest sens redeschiderea totală a economiei şi eliminarea tuturor restricţiilor de circulaţie din Statele Unite şi celelalte pieţe majore. Un rezultat notabil din T2 a fost obţinut de diviza de advertising şi alte servicii, care a crescut cu 87% de la an la an. Între timp, divizia de cloud, Amazon Web Servicies, a raportat o creştere de 37% din comparaţie cu 2020. Amazon a anunţat că profitul operaţional din T3 se va încadra între 2,5 miliarde şi 6 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO