Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a majorat tarifele de transport pentru Conpet Ploieşti cu posibil efect asupra preţului la pompă

"Conpet SA Ploiesti informează investitorii că în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.1056/31.12.2019 a fost publicat Ordinul A.N.R.M. nr.427/16.12.2019 care modifică Ordinul nr.13/2010 pentru aprobarea tarifelor de transport prin Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului. Prin Ordinul nr.427/16.12.2019 sunt aprobate noile tarife de transport prin Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, aplicabile începând cu data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 31.12.2019", arată compania în comunicatul remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru activitatea subsistemului ţară tariful a crescut de la 84,37 lei/tonă la 87,53 lei/tonă (4%), în timp ce pentru activitatea subsistemului import s-a aprobat modificarea tarifelor de transport pentru rafinăriile Arpechim, Bazinul Ploieşti şi Petromidia, astfel:

- pentru rafinăria Arpechim tariful a crescut de la 38,85 lei/tonă la 40,40 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120 mii tone/lună şi de la 16,60 lei/tonă la 17,25 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120 mii tone/lună;

- pentru rafinăriile din Bazinul Ploieşti (Petrobrazi şi Lukoil) tariful a crescut de la 38,00 lei/tonă la 39,50 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120 mii tone/lună si de la 16,00 lei/tonă la 17,00 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120 mii tone/lună;

- pentru rafinăria Petromidia tariful a crescut de la 14,00 lei/tonă la 15,00 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120 mii tone/lună şi de la 12,00 lei/tonă la 12,85 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120 mii tone/lună.

Majorarea tarifelor de transport ar putea avea efect asupra preţului la pompă dacă costul suplimentar este decis să fie transmis consumatorilor. Conpet Ploieşti este controlată de stat cu o participaţie de 58,71% din capitalul social.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.