Burse - Fonduri mutuale

Administrarea fără convulsii a acordului cu FMI ar putea aduce bani pe Bursă

Autor: Stefan Musgociu

24.11.2010, 23:50 27

Bursa a crescut cu 0,33% în şedinţa de ieri, într-o piaţă încare două tranzacţii speciale cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) şi SIFBanat-Crişana (SIF1), au asigurat aproape o treime din lichiditateade numai 12,9 mil. lei.

Majoritatea acţiunilor au deschis sesiunea la cotaţii în scădereuşoară, vânzătorii fiind nevoiţi să ducă preţurile mai jos pentrua-şi găsi contrapartea, deşi ordinele erau pentru volume reduse detitluri.

Spre închidere cotaţiile au revenit spre ultimele valori dinşedinţa de marţi. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zeceacţiuni, a avansat cu 0,22%, iar titlurile companiilor din sectorulenergetic au menţinut indicele BET-NG la nivelul de la finalulsesiunii anterioare.

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare(SIF-uri) au înregistrat variaţii mai vizibile, indicele BET-FIînchizând şedinţa în scădere cu 0,68%. Aproape de închidereaşedinţei au fost realizate două tranzacţii speciale cu acţiuni SIFOltenia şi SIF Banat-Crişana în valoare de 3,7 milioane lei, celedouă operaţiuni susţinând astfel 29% din lichiditatea totală apieţei acţiunilor.

Şeful Departamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR,Mihai Iulian Căruntu, crede că cei mai mulţi investitori nutranzacţionează deoarece nu au încredere în evoluţia economiei şinici în implementarea cu succes a acordului cu FMI.

"Dincolo de influenţa mişcărilor de pe pieţele dezvoltate, undebioritmul investitorilor încă nu indică un apetit pentru acţiunidrept clasă de active, profilul de risc al României rămâne unulcomplicat în pofida faptului că cel puţin de la jumătatea anuluiviitor majoritatea opiniilor arată că vom asista la o reveniresustenabilă pe creştere a economiei româneşti, chiar dacă avansulanual va fi mult sub potenţialul teoretic al României.Administrarea fără convulsii a acordului cu FMI, inclusiv a celuicare urmează să fie semnat în 2011, va fi cel mai importantbarometru pe care investitorii îl vor utiliza în ceea ce priveştedeciziile de expunere pe România", a declarat Căruntu.

În aceste condiţii investitorii nu vor reacţiona la rezultatelorfinanciare ale companiilor, piaţa fiind influenţată de aşteptărileprivind evoluţia parametrilor macroeconomici, potrivitanalistului.

"Mă aştept ca lunile ianuarie-februarie să aducă clarificărimajore în această privinţă şi evoluţia profilului de risc de ţarăsă devină mai predictibilă. Cum această perioadă va coincide culistarea Fondului Proprietatea, înseamnă că am putea vedea oschimbare de bioritm şi de creştere substanţială a lichidităţii.Din fericire, Fondul Proprietatea este cel mai important evenimentpentru viitorul BVB şi se va vedea impactul său pozitiv în primalună de la listare. Raportat la lichiditatea actuală a bursei, vomasista la o dublare a valorii tranzacţiilor, în timp ce valoareafree-float-ului va fi mai mare cu circa 50%", a continuatCăruntu.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erauîn creştere cu până la 1,5%, iar majoritatea pieţelor din EuropaCentrală şi de Est avansau cu cel mult 1%. Bursele din Croaţia şiSlovenia erau, însă, în scădere cu 0,3%, respectiv cu 0,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO