Burse - Fonduri mutuale

Activele fondurilor mutuale, peste 150 mil. euro in septembrie

Activele fondurilor mutuale, peste 150 mil. euro in septembrie
12.10.2006, 19:58 17

Fondurile mutuale au inregistrat in septembrie o crestere cu aproape 8% a activelor totale, pana la aproape 152 de milioane de euro (533 de milioane de lei), comparativ cu un nivel de 140,7 milioane de euro (496 de milioane de lei) la finele lunii august, potrivit Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC). De la inceputul anului, activele fondurilor mutuale au crescut cu aproape 65%.
Cresterea activelor a fost sustinuta, pe de o parte, de cresterile de la Bursa, si, pe de alta parte, de investitiile noi realizate luna trecuta.
Fondurile mutuale au inregistrat luna trecuta o crestere medie a unitatilor de fond de 2,9%. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat pe segmentul fondurilor de actiuni si al celor diversificate, care au inregistrat randamente cuprinse intre 1,6% si 5,8%, in timp ce pe segmentul fondurilor monetare si al celor de obligatiuni, randamentul mediu s-a situat sub 1%.
Intrarile nete de capital s-au ridicat in septembrie la peste 6,3 milioane de euro (22 de milioane de lei), atingand cel mai ridicat nivel din ianuarie pana in prezent. In august, fondurile mutuale inregistrasera iesiri nete de circa 2,5 milioane de euro (8,8 milioane de lei). Numarul de investitori a crescut in septembrie cu 855, depasind nivelul de 75.500.
Investitiile nete cumulate in fondurile monetare si de obligatiuni au depasit pentru prima data in acest an pe cele inregistrate de fondurile diversificate si de actiuni.
In primele noua luni ale anului, investitiile nete la nivelul pietei fondurilor mutuale s-au ridicat la circa 25 de milioane de euro (peste 86 de milioane de lei). Fondurile diversificate si de actiuni au reusit sa atraga investitii nete de peste 32 de milioane de euro (114 milioane de lei), in timp ce fondurile de obligatiuni au inregistrat intrari nete de 3,1 milioane de euro (11 milioane de lei). Fondurile monetare, mai putin atractive pentru investitori din cauza randamentelor reduse, au inregistrat in perioada ianuarie-septembrie iesiri nete de 10,8 milioane de euro (38 de milioane de lei).
Indicele fondurilor mutuale (IFM), calculat de Intercapital, a inregistrat in primele noua luni ale anului o crestere de 3,5%, iar in ultimul an a avut un avans de 8,3%. Cresterea medie a fondurilor mutuale a reusit sa depaseasca rata inflatiei, care s-a situat in primele noua luni ale anului la 2,8%, iar in ultimul an la 5,5%.
Piata fondurilor mutuale s-a dezvoltat intens in ultimul an, odata cu intrarea pe piata a societatilor de administrare a investitiilor apartinand bancilor, care au lansat o serie de produse noi, cum sunt fondurile cu plasamente pe pietele externe sau fondurile de index. La sfarsitul lunii septembrie, pe piata activau 32 de fonduri deschise, comparativ cu 19 la finele anului trecut. Numarul fondurilor a crescut in octombrie la 33, odata cu lansarea pe piata a unui fond de index administrat de BT Asset Management.
Administratorii de fonduri se asteapta ca piata sa depaseasca nivelul de 1 miliard de euro in urmatorii trei ani datorita cresterii interesului populatiei pentru fondurile mutuale, in conditiile scaderii dobanzilor la depozite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO