Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile studioului de jocuri Firebyte Games vor debuta marţi, 6 aprilie, la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul FRB

Acţiunile studioului de jocuri Firebyte Games vor debuta...

Autor: Tibi Oprea

01.04.2021, 15:40 1419

Firebyte Games este primul studio de jocuri pentru dispozitive mobile din România, care a ales să facă pasul listării la Bursă, după ce în luna februarie a derulat şi încheiat cu succes un plasament privat, rata de suprasubscriere fiind de 3,6 ori. Capitalizarea estimată a companiei determinată în baza preţului acţiunii oferite în cadrul plasamentului privat se ridică la aroximativ. 4 milioane de euro.

“Încă de la înfiinţare, compania şi-a stabilit un obiectiv îndrâzneţ pe termen mediu şi lung, de a ajunge un studio de jocuri important şi recunoscut la nivel global, atât în zona de dezvoltare cât şi de publicare a jocurilor realizate pentru dispozitive mobile. În cei trei ani de activitate, compania a investit semnificativ în dezvoltarea personalului, gestionarea şi colectarea datelor, precum şi îmbunătăţirea proceselor de monitorizare şi gestionare a proiectelor de către conducerea executivă. Firebyte Games a dezvoltat 45 jocuri sau prototipuri de jocuri pentru dispozitive mobile, majoritatea fiind de tipul Hypercasual în cadrul parteneriatelor de tip revenue-share”, trasmite Firebyte Games într-un comunicat de presă.

Compania şi-a propus planuri de dezvoltare pe cele două linii de business, respectiv dezvoltarea de jocuri în colaborare cu parteneri externi prin acorduri de tip “revenue-share” şi dezvoltarea şi publicarea de jocuri de tip casual în regim propriu.

“Trăim vremuri extraordinare. Tehnologia de azi ne permite să interacţionăm într-un mod distractiv şi plăcut. Depinde doar de noi să alegem să facem asta.  Activăm într-o piaţă globală în plină expansiune, ratele de creştere medii înregistrate în ultimii 5 ani fiind de peste 14%, dinamică care probabil va continua şi în perioada următoare. Interesul manifestat de către investitori în cadrul plasamentului privat mă încântă şi responsabilizează în acelaşi timp.  Echipa Firebyte Games, devine tot mai valoroasă, lună de lună, prin cooptarea de persoane având abilităţile si pasiunea necesară realizării unor produse de înaltă calitate.  Acest lucru este posibil datorită încrederii acordate de către investitori şi sunt convins de faptul că decizia listării companiei la Bursa de Valori Bucureşti a fost cea mai potrivită pentru ca obiectivele noastre să poată fi atinse într-un termen cât mai scurt”, a declarat Ovidiu Stegaru, CEO-ul Firebyte Games.

Pentru următoarele 12 luni compania îşi propune extinderea echipelor de dezvoltare angrenate în parteneriatele de tip share-revenue prin creşterea numărului acestora de la 6 în prezent la 20.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO