Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile europene cresc în ziua alegerilor din SUA

Acţiunile europene cresc în ziua alegerilor din SUA

Autor: Ştefan Stan

08.11.2016, 12:19 271

Acţiunile europene au crescut în ziua alegerilor din SUA, indicele Stoxx Europe 600 fiind pe plus cu 0,3% în Londra, cu aproape două acţiuni crescând pentru fiecare care scade. Deutsche Post a crescut cu 1,3% după ce a anunţat un profit peste aşteptări în trimestrul al treilea, scrie Bloomberg.

Indicele MSCI Asia Pacific al companiilor asiatice a crescut de asemenea cu 0,4%, cele mai importante avansuri fiind înregistrate de producătorii de materii prime. Indicele Shanghai Composite a urcat la maximul ultimelor 10 luni, în timp ce Hang Seng s-a îndreptat spre cea mai bună valoare de închidere din ultima săptămână.

În timp ce în general activele riscante sunt pe creştere înaintea alegerilor din SUA, acum sunt similar cu tiparele de tranzacţionare din cadrul referendumului din Marea Britanie, într-o notă precauţie din partea investitorilor.

Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a urcat cu 0,15%, în timp ce indicele DAX de la Frankfurt a coborât cu 0,03%, iar CAC 40 al bursei din Paris a urcat cu 0,14%.

La Bucureşti, indicele BET a scăzut cu 0,10%, cea mai mare scădere fiind înregistrată de BRD SocGen, de 0,90%. Banca Transilvania a înregistrat un avans de 0,86%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO