Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii SIF Oltenia au respins un program de răscumpărare de maximum 78,3 mil. lei. Undă verde pentru reducerea capitalului social de la 52,2 mil. lei la 50 mil. lei

Acţionarii SIF Oltenia au respins un program de...

Autor: Tibi Oprea

29.10.2020, 13:51 264

Acţionarii SIF Oltenia (SIF5) au respins joi derularea unui program de răscumpărare a unui număr de 26,1 milioane de acţiuni propria, reprezentând 5% din capitalul social al emitentului, pentru reducerea capitalului social prin anularea acestora, potrivit hotărârilor acţionarilor publicate la Bursă.

Preţul minim de dobândire a acţiunilor ar fi fost de 0,1 lei pe unitate, iar preţul maxim de 3 lei pe unitate, ceea ce înseamnă că valoarea totală a programului s-ar fi putut ridica la 78,3 milioane de lei, potrivit calculelor realizate de ZF.

Propunerea a venit în octombrie 2019 din partea unui grup de acţionari format din Business Capital for Romania – Opportunity Fund Cooperatief, fond controlat de Erste Bank şi omul de afaceri Florin Pogonaru, şi fondul Broadhurst Investments Limited, care au împreună 5,58% din capitalul social al SIF5. Aceasta a fost respinsă cu 61,6% din voturi împotrivă şi 38,3% din voturi pentru.

Pe de altă parte, acţionarii au aprobat reducerea capitalului social subscris al SIF5 de la 52,2 mil. lei la 50 mil. lei, prin anularea unui număr de 22,1 milioane de acţiuni propria dobândite în urma derulării în perioada 22 iulie-4 august 2020 a unei oferte de răscumpărare.

Tot joi, la SIF5 se va ţine AGOA pentru alegerea celor cinci membri ai Consiliului de Administraţie. Printre cei şapte candidaţi se află şi Tudor Ciurezu, fostul preşedinte al SIF5, revocat de acţionari pe 12 octombrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO