Acţionarii SIF Banat-Crişana (SIF1) au respins propunerea de distribuire de dividende din profitul pe 2019 şi au aprobat derularea unui program de răscumpărare în vederea reducerii capitalului social, potrivit unui raport la Bursă.
Astfel, profitul net de 159,5 milioane de lei a mers la alte rezerve pentru surse proprii de finanţare în vederea susţinerii răscumpărării acţiunilor proprii. Societatea va derula un program de răscumpărare a 15 milioane acţiuni proprii la un preţ minim de 0,1 lei pe acţiune şi unul maxim de 4,9665 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că valoarea programului s-ar putea ridica la 74,5 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF.