Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii Elefant Online au decis majorarea capitalului social al companiei, cu 2 mil.euro, precum şi realizarea unui plasament privat de obligaţiuni

 Acţionarii Elefant Online au decis majorarea...

Autor: Roxana Rosu

16.11.2021, 11:25 335

Acţionarii Elefant Online au aprobat majorarea capitalului social al companiei cu echivalentul în lei a 2 milioane de eur şi realizarea unui plasament privat de obligaţiuni denominate în lei, operaţiune care va avea loc în perioada următoare prin intermediul Tradeville.

“Sumele atrase în cadrul majorării de capital şi a noii emisiunii de obligaţiuni vor asigura infuzia de capital necesară pentru a ne atinge obiectivele de creştere. Pe de o parte, ne vom concentra pe eficientizarea operaţională a business-ului existent, experienţa utilizatorilor şi automatizarea livrărilor. Pe de altă parte, vom investi resurse în Elefant Marketplace. Acesta este finalizat din punct de vedere tehnic şi va fi lansat în curând. Vom investi în dezvoltarea sa, în promovare şi în consolidarea relaţiilor cu partenerii din marketplace”, declară Sergiu Chircă, CEO Elefant.ro.

Elefant este una dintre principalele platforme de comerţ electronic din România, cu o rată anuală compusă de creştere (CAGR) a GMV (gross merchandise value) de 32% între 2018 şi 2020.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO