Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii Băncii Carpatica au dat undă verde vânzării către JC Flowers

Acţionarii Băncii Carpatica au dat undă verde...

Autor: Radu Bostan

13.10.2015, 00:03 446
Acţionarii Băncii Comerciale Carpatica (simbol bursier BCC) au aprobat participarea fondului american de private equity JC Flowers la majo­rarea de capital de 110 milioane de lei care ar trebui să aibă loc luna viitoare.

JC Flowers, care a încheiat în iulie un memorandum cu acţionari repre­zen­tând 57% din capi­talul Carpatica, va avea dreptul de a subscrie acţiunile ră­mase nesubscrise în majorarea de capital. Operaţiunea trebuie să aibă loc până pe 27 noiembrie, iar data de înre­gistrare a fost mutată pe 27 octombrie.

Dacă JC Flowers nu îşi exprimă în scris intenţia de a subscrie în termen de 20 de zile lucrătoare de la o dată stabilită de directoratul băncii, acţiunile rămase vor putea fi subscrise de alţi investitori, arată hotărârea acţionarilor.

Aceştia au anulat o decizie ante­rioară prin care drepturile de preferinţă aferente majorării de capital ar fi putut fi tranzacţionate pe Bursa de Valori.

Titlurile băncii s-au corectat cu 8% după comunicarea hotărârilor AGA, însă îşi păstrează un avans de 5% faţă de nivelul de la înce­putul lunii iulie, când banca a anunţat me­mo­randumul cu JC Flowers. Faţă de înce­putul acestui an, acţiunile BCC sunt în scădere cu 36%.

Banca Carpatica a avut pierderi de 15 milioane de lei în primul semestru după ce veniturile nete s-au redus cu 40% faţă de anul anterior, la 58 milioane de lei. Banca îşi va anunţa pe 30 octom­brie rezultatele pe trimestrul al treilea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO