Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii Antibiotice Iaşi au aprobat dividende de 2,22 mil. lei din profitul anului 2020: randament de 0,6%

Acţionarii Antibiotice Iaşi au aprobat dividende de...

Autor: Tibi Oprea

21.04.2021, 17:11 277

Acţionarii companiei de stat Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB), la care Ministerul Sănătăţii are un pachet de 53%, au aprobat miercuri distribuirea unor dividende de 2,2 mil. lei din profitul anului 2020, adică 0,00330361 lei pe unitate, care, la preţul unei acţiuni din 20 aprilie, asigură investitorilor un randament de 0,6%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza unor rapoarte publicate la BVB.

Data de înregistrare este 3 septembrie, iar 20 septembrie este data plăţii.

Compania a încheiat anul 2020 cu venituri din vânzări de 340,4 mil. lei, în scădere cu 12,6% faţă de 2019, respectiv un profit net de 26,4 mil. lei, minus 14,4% faţă de rezultatul net din 2019, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza raportului anual al Antibiotice.

Compania are 355,8 mil. lei capitalizare, iar al doilea cel mai mare acţionar este SIF Oltenia, care deţine 19% din acţiuni.

De la începutul anului, acţiunile ATB înregistrează un avans de 7,4%, pe fondul unor tranzacţii de 19,2 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO