Producătorul de echipamente industriale AAGES Târgu-Mureş (AAG), listat pe segmentul principal de tranzacţionare al Bursei de la Bucureşti, a încheiat 2019 cu un profit net de 5 milioane de lei, în scădere cu 9,5% faţă de anul anterior, în timp ce afacerile s-au cifrat la 32,1 mil. lei faţă de 36,6 mil. lei în 2018.
La 31 decembrie 2019, activele totale ale companiei erau de 45,4 mil. lei, în creştere cu 19% faţă de finalul anului 2018, în timp ce datoriile totale se cifrau la 15,8 mil. lei faţă de 11,3 mil. lei la 31 decembrie 2018.
Compania are o valoare de piaţă de circa 29 milioane de lei, fiind listată la bursa de la Bucureşti în iunie 2017.
Producătorul este controlat în proporţie de 54,9% de AAGES Head Invest, restul de 45% aparţinând altor investitori de pe bursă.