Buget 2021

Florentina Munteanu, Partener Reff & Asociaţii, Deloitte Legal: Telemunca este vedeta acestei perioade. Aceasta s-a bucurat de un cadru legislativ mai detaliat decât în cazul muncii la domiciliu, instituţie juridică uşor depăşită în acest moment

26.01.2021, 11:33 Autor: Alexandra Matei

Telemunca este înţeleasă ca o formă de reorganizarea a muncii, în care salariatul îşi îndeplineşte atribuţiile funcţiei într-un alt loc decât cel stabilit de angajator în mod normal, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor.

Pandemia a forţat companiile să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului, astfel că cele mai multe dintre ele au optat pentru telemuncă, în cazurile în care aceasta a fost posibilă. Astfel, din perspectivă legală, spune Florentina Munteanu, Partener Reff & Asociaţii, Deloitte Legal, au existat mai multe opţiuni la îndemâna angajatorilor, precum şomajul tehnic sau reducerea timpului de muncă, telemunca rămânând totuşi cea mai eficientă soluţie din ultima perioadă.

„A existat această controversă cu privire la aplicarea acestor două instituţii, telemunca şi munca la domiciliu, reglementarea telemuncii bucurându-se de un cadru legislativ mai detaliat. Pentru telemuncă, salariaţii utilizează tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, astfel încât dacă activitatea se desfăşoară cel puţin o zi pe lună în acest regim, atunci instituţia juridică aplicabilă este cea a telemuncii. Efectul de izolare este real, iar legiuitorul a anticipat efectele lipsei muncii în cadrul echipei. În cazul telemuncii, legiuitorul a impus ca angajatorii să ia în considerare acest risc de izolare şi de a introduce în cadrul prevederilor contractuale măsurile care se vor lua pentru ca angajatul să nu fie izolat. În cazul muncii la domiciliu, în schimb, codul muncii nu prevede acestea. Această instituţie este uşor depăşită în acest moment. Este clar că telemunca este vedeta acestei perioade”, a declarat Florentina Munteanu, Partener Reff & Asociaţii, Deloitte Legal, în cadrul Videoconferinţei ZF/BRD - BUGET 2021.

Aceasta mai spune că, dacă pe perioada stării de urgenţă, respectiv de alertă, telemunca a fost posibilă, odată cu ridicare restricţiilor, există obligaţia angajatorilor de a organiza munca în continuare în regim de telemuncă, dacă este cazul,  însă este discutabil în ce măsură se mai poate face acest lucru printr-o decizie unilaterală.
Astfel, ea recomandă întocmirea unui act adiţional pentru salariaţii care continuă să-şi desfăşoare activitatea în acest mod.

Totodată, mai spune Florentina Munteanu, modalitatea de desfăşurare a activităţii în acest regim poate să ducă la o aşteptare foarte ridicată din partea angajatorilor ca salariaţii să fie conectaţi permanent, însă există reglementările legale referitoare la respectarea timpului de muncă.

 

ZF Buget 2021 este o serie de videoconferinţe realizate de Ziarul Financiar cu susţinerea Buget 2021