Buget 2021

Florin Cîţu, premierul României: Priorităţile rămân investiţiile. Vom da o nouă lege a pensiilor, salariile şi pensiile trebuie să crească la un ritm care poate fi susţinut.

Buget 2021. Creşterea investiţiilor ar putea fi surpriza bugetului în 2021, dar totul depinde de banii europeni. Premierul Florin Cîţu: Vom da o nouă lege a pensiilor. Pensiile şi salariile trebuie să crească la un ritm care poate fi susţinut

20.01.2021, 09:00 Autor: Răzvan Botea

Investiţiile ar putea fi surpriza construcţiei bugetare în 2021. Premierul Florin Cîţu a spus că prioritatea bugetului de stat, care urmează să fie prezentat Parlamentului la finalul lunii, o reprezintă investiţiile. Dincolo de importanţa vitală a investiţiilor publice în criză, guvernul este sub presiunea uriaşă a deficitului bugetar, în consecinţă doar banii europeni pot susţine o creştere importantă a cheltuielilor cu investiţiile.

„Bugetul nu se schimbă foarte mult faţă de anul trecut. Priorităţile rămân aceleaşi - investiţiile. În continuare avem cheltuieli pentru sănătate, pe care trebuie să le facem în acest context de pandemie“, a spus premierul Cîţu marţi seară la Europa FM.

Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele CFA, asociaţia analiştilor financiari, este de părere că pentru creşterea investiţiilor este vitală absorbţia de fonduri europene, în condiţiile în care toate veniturile statului din taxe şi impozite merg către cheltuieli cu salarii şi pensii şi, în consecinţă, statul nu are putere să finanţeze investiţii.

„Cred că investiţiile vor fi surpriza bugetului în 2021. Dacă ne uităm la 2020, în aceste condiţii grele, guvernul a făcut investiţii. Marja de a face investiţii este destul de mică, dat fiind că salariile şi pensiile consumă o mare parte din venituri. Este esenţial să luăm bani europeni, pentru că ei ne vor ajuta să continuăm investiţiile“, a spus Adrian Codirlaşu.

Cheltuielile de capital, investiţiile, au fost la 11 luni din 2020 în valoare de 24,7 mld. lei, în creştere cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.



Guvernul mizează pe o creştere economică de 4,3% în 2021 pentru construcţia bugetară şi pe un deficit bugetar în scădere la 7% din PIB, de la 9-10% din PIB în 2020. Deficitul rămâne principala provocare pentru construcţia bugetară şi guvernul are nevoie de soluţii pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat şi ţinerea în frâu a cheltuielilor.

Analiştii economici sunt de părere că majorarea taxelor nu este o soluţie fezabilă, pentru că ar brusca economia, care este fragilă în acest moment. Codîrlaşu crede că s-ar putea majora anumite impozite locale, cum ar fi taxele pe proprietate, pentru a mai balansa cheltuielile administraţiilor locale.

„Pe creşteri de venituri mă uit că practic noi avem în sistem tot felul de taxe speciale, unele mai mici, care ar putea creşte către cele normale. Iarăşi avem taxe foarte mici pe proprietăţi, şi aici s-ar putea creşte taxarea, mai ales pe proprietăţi multiple.“
Pe partea de reducere de cheltuieli, guvernul a venit deja cu măsura îngheţării salariilor bugetarilor, una dintre măsurile care ar aduce o economie de 17,6 mld. lei la bugetul de stat, adică circa 1,5% din PIB.

Premierul Cîţu a mai spus marţi seară că legislaţia va fi modificată astfel încât plata pensiilor să fie în echilibru cu contribuţia şi creşterea să poată fi susţinută de buget.

„Eu vreau să spun foarte clar că pensiile trebuie să fie legate de principiul contributivităţii şi de acolo pornim. Legislaţia pensiilor va fi modificată anul acesta. Sunt multe probleme, cum ar fi calcularea pensiilor şi inechităţi. Mă interesează ca pensiile şi salariile să aibă un ritm de creştere care să poată fi plătit“, a spus el.

Guvernul va prezenta la finalului lunii ianuarie bugetul de stat pentru anul 2021. Prognoza a publicat luni estimările principalilor indicatori economici pe care se bazează guvernul la construcţia bugetară. Industria şi construcţiile ar urma să crească cu aproape 6%, agricultura cu aproape 15% şi serviciile cu 3%.  
razvan.botea@zf.ro

Adrian Codirlasu, CFA: Marja de a face investiţii este destul de mică, dat fiind că salariile şi pensiile consumă o mare parte din venituri. Este esenţial să luăm bani europeni.

ZF Buget 2021 este o serie de videoconferinţe realizate de Ziarul Financiar cu susţinerea Buget 2021