Buget 2012

Un sindicalist şi un inginer de drumuri conduc ostilităţile la legea bugetului

Autor: Iulian Anghel

03.11.2011, 00:04 495

Din cei 471 de parlamentari din Parlamentul României, un număr de 44 (33 de deputaţi şi 11 senatori) vor avea un cuvânt greu de spus, ca dintotdeauna de altminteri, la adoptarea legii bugetului pentru 2012. Este vorba despre membrii comisiilor de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor.

Aceste comisii reunite întocmesc raportul la legea bugetului şi, dacă este ceva de modificat în forma venită de la Guvern, aici se modifică şi aici se negociază. Experienţele de anii trecuţi arată că extrem de puţine amendamente respinse de comisiile de specialitate sunt acceptate de plenul Parlamentului (procedura parlamentară permite supunerea la vot şi a amendamentelor respinse), aşa cum puţine amendamente acceptate de comisii sunt respinse de plen.

Aşa stând lucrurile, este important cine sunt membrii acestor comisii puternice nu doar pentru legea bugetului, ci şi pentru celelalte acte normative cu caracter economic. Mulţi dintre şefii acestor comisii au făcut carieră, fiind vizibili în momente cheie, sau dimpotrivă, au ajuns în fruntea sau în conducerea lor tocmai pentru că aveau notorietate - de pildă, Varujan Vosganian, fost ministru liberal de finanţe care a condus Comisia de buget a Senatului de două ori, în două legislaturi, sau actualul ministru al finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, care înainte de a fi numit ministru a fost vicepreşedinte al Comisiei de buget din Camera Deputaţilor.

De-a lungul unui an Comisia de buget-finanţe de la Cameră este mai puternică decât cea de la Senat (care este camera superioară a Parlamentului) pentru că, în materie de legi economice, Camera Deputaţilor este cameră decizională (cea care îşi spune ultimul cuvânt asupra legilor). În cazul legii bugetului, ierarhia dispare pentru că proiectul se discută în comisii reunite.

Comisia de buget-finanţe a Camerei este condusă de un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar, în vreme ce cea de la Senat este condusă de un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.

Un lucru îi uneşte pe aceştia în situaţia de acum: în cea mai mare parte ei sunt nişte puternici necunoscuţi. Şi îi mai uneşte ceva: majoritatea au lucrat la stat şi doat tangenţial în mediul privat.

Maria Eugenia Barna

(53 de ani), UNPR - preşedinta Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor

  • A ajuns deputat pe listele PSD, partid din care a demisionat în aprilie 2010, înscriindu-se apoi în UNPR (unde deţine poziţia de vicepreşedinte).

  • Are studii economice, finalizate la Universitatea de Vest - Timişoara.

  • Este director economic al Sindicatului Independent al Învăţământului Preuniversitar Timiş (preşedinte al comisiei de femei a CNSLR - Frăţia), iar înainte de 1989 a lucrat la I.P. Auto Sibiu.

  • Deţine trei terenuri intravilane în Timişoara, un apartament şi o casă în acelaşi oraş, toate moştenite.

Ovidiu Marian

(50 de ani), PDL, preşedinte al Comisiei de buget din Senat

  • Este inginer constructor. A absolvit Facultatea de Construcţii Timişoara şi are o specializare în construcţii în Germania.

  • A fost doi ani administratorul unei firme (1993-1995), apoi director în Primăria Arad (1995-1998), director la SC Gospodina COM Arad (1998-2002), şef serviciu la CET Arad (2002-2008) şi viceprimar al Aradului în 2008.

  • Este membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor.

  • Deţine patru terenuri moştenite sau donate, un apartament, trei case de locuit şi un spaţiu comercial.

Honorel Niţu

(56 de ani), PDL - vicepreşedinte al Comisiei de buget din Cameră

  • Este doctor în economie (titlu obţinut la Universitatea de Vest Timişoara), specializat în pieţele de capital, dar studiile universitare şi le-a făcut la Institutul Politehnic Timişoara, având o diplomă de inginer.

  • A fost inginer, consilier judeţean, consilier local, consilier al ministrului de stat pentru coordonarea activităţilor economice Gheorghe Seculici.

  • Deţine două terenuri agricole şi trei intravilane, un apartament, două case de locuit şi una de vacanţă.

Ovidiu Bota

(43 de ani), PSD - vicepreşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Senat

  • Este economist şi inginer, având un doctorat în inginerie, obţinut la Universitatea Oradea.

  • Are o specializare în managementul finanţelor internaţionale la Harvard Business University.

  • A lucrat în domeniul privat, însă nu este clar din CV-ul său unde.

  • A fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor (2005-2008).

  • Deţine trei terenuri intravilane (moştenire, donaţie), un apartament, trei case de locuit şi un spaţiu comercial.

Daniel Chiţoiu

(45 de ani), PNL - vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe din Cameră

  • Este doctor în economie (specialist în finanţe), titlu obţinut la ASE.

  • A fost preşedinte al ANAF (2004-2008) şi vicepreşedinte al instituţiei (2005-2007).

  • Din 2007 este preşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO