Un moment important în criza financiară din anii 2007-2008 a fost salvarea grupului ING de către statul olandez, printr-o infuzie de circa 10 miliarde euro, etapă trăită ”la prima mână” şi de Florin Cîţu, director de Trezorerie la ING Bank România în acel moment.
„Înainte de intervenţia statului olandez, primeam deja informaţii despre situaţia grupului, ne cereau mereu lichiditate. Aveam semnale. Primul gând a fost că banca o să intre în faliment şi îmi pierd locul de muncă. Pentru că era clar că într-o situaţie de acest gen va lichida întâi părţile nu foarte mari, deci sucursale din România, Bulgaria. Apoi în weekend au primit banii, 10 mld.euro (n.red - 19 oct.2008)”, a povestit Florin Cîţu la ZF Live.
Criza financiară începuse însă cu ceva timp înainte, primele semnale venind de pe piaţa imobiliară din SUA încă din 2006. Apoi, în septembrie 2008 pieţele au fost şocate de prăbuşirea Lehman Brothers.
”Noi eram deja tensionaţi, fuseseră deja bănci din Europa cu probleme, erau mereu zvonuri. Surpriza a fost ca Lehman Brothers a fost lăsată să pice, deşi anterior americanii mai salvaseră nişte bănci”.
Reacţia pieţelor nu a întârziat să apără, violent, dar România încă îşi păstra la acel moment statutul de spectator. Începuse să se majoreze spreadul vânzare-cumpărare, erau semnale, dar noi vedeam că Băncile Centrale veneau mereu cu lichiditate în piaţă aşa că ne aşteptam ca şi BNR să facă la fel, îşi aminteşte Cîţu.
Lucrurile s-au tensionat însă rapid după anunţul privind dificultăţile cu care se confrunta deja Ungaria, care a luat un credit de 20 miliarde euro la FMI, şi după votul legii creşterii salariilor cu 50% profesorilor în Parlament spre sfârşitul lunii septembrie.
„Clienţii-companii erau avertizaţi deja de noi şi îşi luau măsuri. Problema a apărut însă la persoane fizice cu sume mari, care au retras cash, s-au panicat. Scoteau 2 mil euro cash dintr-o bancă, în euro, într-o zi şi îi duceau în altă ţară”
În acest moment, BNR a scos lichiditatea din piaţă, ceea ce a avut ca efect creşterea dobânzilor, aşa că piaţa a îngheţat.
„ING lucra afară cu Goldman Sachs şi alte bănci, avea nevoie de finanţare de pe pieţele internaţionale. Noi, ca sucursală, trebuia să dăm lichiditate băncilor de afară, nu puteam refuza, cum ne cerea BNR. Au fost discuţii atunci, între noi şi BNR, şi le-am spus că nu pot face aşa ceva. Trebuia să ofer o cotaţie dacă mi se cerea. Puteam da un preţ mare, dar dacă ei acceptau, trebuia să le dau lichiditate”.
Confruntată cu criza de pe pieţele externe, BNR a ales această strategie pentru a apăra cursul, chiar dacă erau analişti care spuneau deja în acel moment că majorarea dobânzilor va duce la recesiune.
În lipsa lichidităţii de pe piaţa locală, băncile puteau apela la finanţări Lombard, garantând cu portofoliul de titluri de stat.
„Problema este că acolo primeşti lichiditatea la sfârşitul zilei şi e puţin ciudat. Plus că trimiţi un semnal pieţei că ai o problemă de lichiditate, chiar dacă nu o ai de fapt. Practic, BNR a transmis către băncile comerciale responsabilitatea de a administra lichiditatea, deşi era treaba ei”.
