Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

ZF Bankers Summit ’20, Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Ipoteza unei reveniri economice începând din trimestrul trei al anului 2020 pare a se confirma

ZF Bankers Summit ’20

Datele statistice recente care sunt publice par a confirma ipoteza localizării efectelor economice a crizei pandemice în trimestrul 2 din 2020. Deşi evoluţia se află în strânsă legătură cu cea medicală, ipoteza unei reveniri economice începând din trimestrul trei al anului 2020 pare a se confirma, susţine Leonardo Badea, viceguvernatorul BNR.

„Ulterior declinului semnificativ al PIB-ului real, care s-a înregistrat în trimestrul doi din 2020, este preconizat, cel puţin din punctul meu de vedere, să înregistreze o rată trimestrială pozitivă. Trebuie văzut că avem în acest moment o natură temporară a şocului pandemic, iar contracţia activităţii economice din anul curent se va reflecta preponderent în evoluţia componentei ciclice cu un impact mai moderat asupra dinamicii PIB-ului potenţial. Eu anticipez intrarea deviaţiei PIB-ul în teritoriu negativ în T2/2020 cu întârziere de un trimestru faţă de partenerii externi, pe seama contracţiei atât a cererii interne, cât şi a cererii externe. Se remarcă impulsul de atenuare a scăderii activitatii economice imprimat de configuraţia contraciclică a politicii monetare şi fiscale”, a declarat viceguvernatorul BNR la videoconferinţa ZF Bankers Summit ’20.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.