Tensiunile din piaţa bancară locală s-au diminuat, iar bancherii sunt optimişti în ceea ce priveşte evoluţia viitoare, ei anticipând o creştere a businessurilor, dobânzi şi inflaţie în scădere, precum şi o stabilitate a leului în raport cu euro. Nici deficitele, bugetar şi de cont curent, nu mai sperie investitorii, în condiţiile în care sunt controlabile pe termen scurt.
Acesta a fost unul dintre mesaje transmise la evenimentul ZF Bankers Summit ’19 organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu cu Mastercard, Visa, Alpha Bank, CEC Bank, B2 Holding, Deloitte, Reff & Asociaţii, Garanti Bank, NNDKP, PwC, AEGRM.ro, Capone, Druid, iCredit, Gemalto, companie din cadrul grupului Thales, şi Biroul de Traduceri Champollion.
„După un prim trimestru destul de acerb al cererii ca urmare a creşterii salariilor, presiunea inflaţiei se va diminua. Inflaţia va decelera de la 4,1% la 3,8% la finalul lui 2019. BNR va ajuta lichiditatea din piaţă, ceea ce înseamnă o ţinere sub control a dobânzilor sau chiar o uşoară scădere în perioada următoare. Deci presiune pe dobânzi nu ar trebui să mai vedem“, a explicat Florin Ilie, director executiv pieţe financiare în cadrul ING Bank.
Referitor la evoluţia cursului de schimb în raport cu euro, trezorierii băncilor spun că episoade de depreciere pronunţată sunt puţin probabile, cursul fiind estimat să nu depăşească nivelul de 4,8 lei pentru un euro în acest an.
„După perioada de volatilitate de la începutul anului, în momentul actual vedem o situaţie calmă a pieţei, cu o volatilitate scăzută. Dacă va exista o depreciere a leului, nu va fi una pronunţată. Nu vom vedea un curs peste 4,8 lei pentru un euro sau semnificativ peste 4,8 lei pentru un euro“, a explicat Adrian Pârvulescu, director executiv în cadrul UniCredit Bank.
Pe de altă parte, consultanţii spun că luând în calcul acest cadrul macroeconomic şi financiar favorabil, băncile îşi vor relua apetitul de vânzare şi cumpărare, urmând să continue procesul de consolidare.
„Va exista un context oportun atât pentru cei care vor să vândă, să facă exit, cât şi pentru cei care vor să cumpere şi au realizat că îi ajută, pe lângă creşterea organică, să facă şi achiziţii în piaţă“, a afirmat Radu Dumitrescu, partener, Deloitte România.