Bănci și Asigurări

Volksbank l-a luat pe şeful riscului de la Garanti să recupereze credite neperformante

Volksbank l-a luat pe şeful riscului de la Garanti să recupereze credite neperformante

Autor: Razvan Voican

28.02.2012, 00:00 1322

Sorin Şerban (foto), fostul chief risk officer al Garanti Bank, a fost recrutat de austriecii de la Volksbank şi instalat ca vicepreşedinte executiv responsabil cu restructurările şi recuperările de credite. Aceasta este o linie de activitate de importanţă majoră pentru Volksbank, având în vedere problemele cu creditele neperformante.

Şerban a lucrat în ultimii 16 ani pentru nu mai puţin de şapte instituţii financiare: de la Citibank, trecând prin ING Bank Canada, CA IB Corporate Finance România, OTP Bank, Millennium, GE Money, iar din noiembrie 2010 la Garanti. În ultimii ani a avut responsabilităţi pe managementul riscului. El a venit la Volksbank din decembrie anul trecut, fiind pentru prima dată când are o funcţie de top management într-o bancă de top 10 după active.

Volksbank era la sfârşitul lui 2011 a şaptea instituţie de credit cu o cotă de piaţă cu puţin peste 5% şi pierderi de 635 mil. lei. Sorin Şerban are o diplomă de CFA şi a absolvit Politehnica, iar apoi dreptul la Universitatea Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO