Bănci și Asigurări

UPDATE: Omniasig este asigurătorul local al clădirilor, instalaţiilor şi stocurilor din incinta Rafinăriei Petromidia din Năvodari. Momentan nu sunt date complete cu privire la cauzele producerii evenimentului şi dimensiunea pagubelor

Omniasig, cea mai mare companie locală din portofoliul grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), este firma la care Rafinăria Petromidia din Năvodari este asigurată, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Omniasig, la solicitarea ZF.

„Referitor la explozia urmată de incendiu, ce a avut loc astăzi la Rafinăria Petromidia din Năvodari, vă putem comunica faptul că Omniasig este asigurătorul local al clădirilor, instalaţiilor şi stocurilor din incintă, în baza unei poliţe de asigurare de incendiu şi alte riscuri. Poliţa beneficiază de reasigurare 100%. Deocamdată nu avem înca date complete cu privire la cauzele producerii evenimentului, dimensiunea pagubelor şi a elementelor afectate”, au transmis reprezentanţii companiei.

Compania a luat măsuri pentru ca, prin intermediul colegilor din Direcţia Tehnică de Specialitate, respectiv daune non-auto, să poată fi strânse informaţii de la faţa locului, prin colaborarea cu autorităţile abilitate să investigheze evenimentul şi au fost demarate procedurile de instrumentare a dosarului de daună, împreună cu reprezentanţii reasigurătorilor pentru această poliţă.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.