Bănci și Asigurări

UPDATE: Mii de oameni s-au înghesuit să vadă palatul BNR. Reacţia celor care aşteaptă la coada kilometrică: ”E ca la moaşte”. Isărescu a deschis astăzi porţile BNR către public. Oricine poate să vadă tezaurul şi aurul de la BNR, cabinetul istoric al guvernatorului şi celebra sală de consiliu de administraţie care este aproape intactă de peste 100 de ani

17.04.2019, 09:50 2320

Astăzi, cu ocazia a 139 de ani de la înfiinţare, Banca Naţională a României deschide porţile pentru public, potrivit unui anunţ oficial al BNR.

Astfel, între orele 11.00-19.00, BNR organizează „Ziua porţilor deschise” şi deschide Palatul Vechi din Bucureşti, precum şi sucursalele regionale şi agenţii ale BNR din teritoriu.

Cei interesaţi vor avea acces în Palatul Vechi al Băncii Naţionale, situat în Centrul Vechi din Bucureşti, cu intrare din Str. Lipscani, nr. 25. Publicul larg va putea explora Sala Consiliului de Administraţie şi vechiul cabinet al Guvernatorului, Sala de Marmură, colecţia numismatică şi expoziţiile: „Istoria leului”, „Banca Naţională a României şi Marea Unire”, „Istoria bancnotei româneşti” şi „TezAur”, potrivit informaţiilor BNR.

Publicul larg va avea acces, în egală măsură, la informaţii referitoare la istoria, arhitectura şi identitatea Bănci Naţionale a României şi va primi un set de materiale cu imagini şi informaţii succinte despre fondatorul băncii, Eugeniu Carada, despre Palatul Vechi al BNR şi istoria monedei naţionale.

Vedeţi aici un tur virtual al clădirii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO