Bănci și Asigurări

UniCredit Consumer Financing lansează o ofertă de creditare cu dobânda fixă de 6,99% pe an

UniCredit Consumer Financing lansează o ofertă de...

Autor: Cristina Bellu

06.03.2020, 15:09 383

Instituţia financiară non-bancară UniCredit Consumer Financing (UCFIN), parte a grupului UniCredit Bank, urmează să desfăşoare o campanie de reduceri care include o ofertă de creditare privind creditele de nevoi personale cu o dobândă fixă anuală de 6,99%, valabilă exclusiv pe site-ul companiei în data de 9 martie.
“Primii 200 de clienţi care aplică on-line pe data de 9 martie, între orele 09:00 – 17:00, pentru un credit de nevoi personale sau pentru refinanţarea altor împrumuturi deţinute la alte instituţii financiare din România şi care au sau vor deschide un cont curent la UniCredit Bank S.A., vor beneficia, dacă îndeplinesc condiţiile pentru aprobarea creditului, de oferta specială de creditare ce include o dobândă specială, fixă, de 6,99%/an şi încheierea unei asigurări de viaţă”, transmit reprezentanţii băncii.

Oferta se aplică pentru orice sumă finanţată între 1.500 şi 100.000 lei şi presupune ataşarea unei asigurări de viaţă cu primă unică finanţată de 0,15% din valoarea creditului înmulţit cu perioada de creditare, aceasta oferind protecţie clienţilor în cazul incapacităţii de plată din diverse motive precum şomajul sau pierderea capacităţii de muncă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO