Bănci și Asigurări

Un început de 2019 dificil pentru VIG în România. Creşterea vânzărilor Casco nu a reuşit să compenseze scăderea de peste 50% pe RCA şi de 45% pe property

Un început de 2019 dificil pentru VIG în România....

Autor: Anelis Baciu

23.05.2019, 00:05 287

Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care controlează o cincime din piaţa locală de asigurări prin intermediul a trei companii - Asirom, Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă - a înregistrat în primele trei luni din 2019 o scădere de 21% a primelor brute subscrise la nivel local, până la 116 milioane de euro. Spre comparaţie, la nivel de piaţă subscrierile s-au majorat cu 7% în aceeaşi perioadă.

Reducerea semnificativă a businessului VIG a fost determinată de vânzările mai mici cu 56% pe segmentul RCA şi de declinul cu 45% al vânză­rilor de asigurări property.

După scăderea puternică din primul trimestru, poliţele RCA au trecut pe locul secund ca generator de venituri pentru VIG la nivel local cu o pondere de 21% din totalul pri­melor brute sub­scri­se, echiva­len­tul a 24 milioane de euro. Potrivit informaţiilor din piaţă, declinul businessului cu RCA a venit în principal din reducerea expunerii Asirom pe acest segment, în condiţiile în care vânzările de RCA ale Omniasig au fost mai degrabă în stagnare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO