Bănci și Asigurări

Un avertisment. Vladimir Kalinov, Raiffeisen: Pe ipotecare tendinţa este de scădere, clienţii aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu piaţa imobiliară

Vladimir Kalinov, vicepreşedintele Raiffeisen responsabil de divizia de retail

Vladimir Kalinov, vicepreşedintele Raiffeisen responsabil de divizia de retail

Autor: Anelis Baciu

28.11.2018, 00:07 5480

Persoanele care au în plan achiziţia unei locuinţe au amâ­nat deocamdată decizia şi aşteaptă să vadă cum va evo­lua piaţa imobiliară, tendinţa creditării pe acest seg­ment fiind de scădere, a declarat pentru ZF Vladimir Kalinov, vicepreşedintele Raiffeisen responsabil de divizia de retail.

„Pe segmentul creditelor ipotecare populaţia aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu piaţa imobiliară. În portofoliul nostru volumul creditelor ipotecare este mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar tendinţa este de scădere“, a explicat Kalinov.

Cifrele la nivel de piaţă agregate de BNR întăresc afirmaţiile lui Kalinov. În luna octombrie a acestui an stocul creditelor ipotecate în lei a crescut cu 860 milioane de lei, în timp ce anul trecut creşterea ajungea la 960 milioane de lei. Un volum mai mic al creditelor în compa­raţie cu perioada similară a anului trecut a fost înregistrat şi în luniile precedente.

Vicepreşedintele pe retail al Raiffeisen spune că limitarea gradului de îndatorare de către BNR începând cu anul viitor nu a determinat o accelerarea a creşterii numărului de clienţi pe final de an, prudenţa fiind acum un element caracteristic în piaţă.

„Sunt foarte multe necunoscute care creează un sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei. Clienţii ştiu acum ce se poate întâmpla în situaţii neprevăzute şi sunt mai prudenţi, mult mai prudenţi decât în urmă cu zece ani aş spune“, a spus Kalinov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO