Bănci și Asigurări

Tranzacţie pe piaţa globală de asigurări: Grupul Marsh, prezent şi în România, preia compania britanică JLT pentru 5,6 mld.dolari

Tranzacţie pe piaţa globală de asigurări: Grupul...

Autor: Roxana Rosu

01.04.2019, 12:46 249

Grupul de brokeraj în asigurări Marsh & McLennan, prezent şi pe piaţa din România, a finalizat astăzi procedura de achiziţie a companiei britanice Jardine Lloyd Thompson Group plc (JLT), o tranzacţie de 5,6 miliarde dolari prin care grupul îşi consolidează poziţia pe zona de servicii de consultanţă de risc, strategie şi resurse umane.

“Astăzi marcăm debutul unei noi ere. Marsh & McLennan şi JLT reprezintă o combinaţie de forţe care se concentrează pe creşterea talentelor, a capabilităţilor şi a veniturilor” afirmă Dan Glaser, Preşedinte şi Chief Executive Officer, Marsh & McLennan Companies. 

Achiziţia consolidează poziţia deţinută de Marsh & McLennan pe piaţa globală în brokerajul de asigurări şi reasigurări, sănătate şi beneficii pentru angajaţi. Grupul american este consultant pentru 95% dintre companiile din Fortune 1000, extinzându-şi semnificativ prezenţa în segmentele middle market şi small commercial.

Marsh are 75.000 de angajaţi care consiliază clienţi din peste 130 de ţări şi venituri anuale de peste 15 miliarde dolari.

COmpania de asigurări şi brokeraj JLT are peste 10.000 de angajaţi, iar mare parte dintre executivii firmei au preluat poziţii de conducere la Marsh & McLennan, Marsh, Guy Carpenter sau Mercer. Printre aceştia se află şi fostul CEO al JLT, Dominic Burke. El s-a alăturat Marsh & McLennan pe poziţia de Vice Chairman şi membru al Executive Committee.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO