Bănci și Asigurări

TransferGo: Peste 70% dintre români subestimează valoarea reală a sumelor trimise în ţară de românii din străinătate

TransferGo: Peste 70% dintre români subestimează...

Autor: Roxana Rosu

26.01.2021, 13:02 276

Aproape 60% dintre români consideră că principala contribuţie a diasporei la economia locală este reprezentată de banii trimişi familiei, iar 21% pun pe primul loc banii cheltuiţi în vizitele lor în ţară, arată un sondaj realizat de TransferGo.

În acelaşi timp, aproape jumătate dintre români consideră că diaspora are o contribuţie financiară per ansamblu mică sau foarte mică la economia locală, iar 73% dintre români subestimează valoarea reală a sumelor trimise în ţară de către conaţionalii lor de peste hotare.

Potrivit TransferGo, în medie, un român trimite acasă 500 euro pe lună.

Această valoare este una destul de ridicată, având în vedere că venitul unui român care lucrează în Marea Britanie sau Spania, spre exemplu, este de aproximativ 2000 euro. Practic suma pe care acesta o trimite în ţară reprezintă un sfert din banii pe care îi câştigă într-o lună, restul fiindu-i necesar pentru a îşi acoperi costurile minime de trai, mai ridicate decât în România.

Mai mult, conform datelor Băncii Mondiale, valoarea sumelor trimise în Romania în 2019 este de 7,2 miliarde de dolari, acestea reprezentând un procent de 3% din PIB-ul României.

Cu toate acestea, doar 20% dintre români sunt de părere că cei plecaţi în străinătate contribuie la dezvoltarea economiei locale prin investiţii făcute la întoarcerea în ţară, conform studiului derulat la cererea TransferGo la sfârşitul lui 2020.

Potrivit aceluiaşi studiu totuşi, 60% dintre români consideră că cei plecaţi peste hotare ar trebui sa se întoarcă în ţară.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO