♦ Schimbarea notabilă a primelor cinci poziţii din top este ING Bank, care în anul 2019 a ajuns pe locul 4, în timp ce UniCredit şi Raiffeisen au ajuns pe poziţiile 5 şi 6 ♦ First Bank, fosta Piraeus, a scăzut două poziţii în topul integral, iar Intesa Sanpaolo a mai urcat o poziţie în 2019 ♦ Primele cinci bănci au o pondere în totalul activelor înregistrate la finalul anului 2019 de peste 61%, iar ultimele cinci bănci din josul clasamentului au o contribuţie în totalul activelor de sub 1%.
Sistemul bancar din România a rămas în anul 2019 la un număr de 34 de bănci, dintre care jumătate au o cotă de piaţă de sub 1%. Activele nete bilanţiere totale ale celor 34 de instituţii de credit a ajuns la 495,297 mld. lei la finalul anului 2019, cu aproape 10% mai mult comparativ au anul 2018, în timp ce profitul băncilor înregistrat o scădere cu circa 7,2% până la 6,4 mld. lei.
Primele trei poziţii din clasament la finalul anului 2019 au rămas asemănătoare anului anterior, în care Banca Transilvania s-a detaşat cu un avans de 13 mld. lei, ajungând la active nete de peste 87 mld. lei. Poziţia a doua este deţinută de BCR cu active de nete de peste 71 mld. lei, dar în anul 2019, banca a înregistrat o scădere cu circa 3 mld. lei, potrivit datelor din raportul anual al BNR. Pe a treia poziţie se regăseşte BRD cu active nete de peste 55 mld. lei, cu aproape 2 mld. lei mai mult în 2019 faţă de 2018.