Bănci și Asigurări

Teodorovici anunţă o nouă perioadă în care vor fi prezentate modificările la Codul fiscal: noiembrie

Teodorovici anunţă o nouă perioadă în care vor fi...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

02.11.2018, 14:06 1101

„Colegii din piaţă au văzut proiectele, ca să vedem ce rămâne. (...) Cele (n.red. – propunerile) care sunt de la începutul anului vor fi adoptate prin Ordonanţă de Urgenţă”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a făcut aceste declaraţii după ce a fost prezent la a 26-a ediţie a Galei „Topul Naţional al Firmelor Private din România 2017”, realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală vor fi consolidate într-un singur text, o singură lege, care este programată să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

Ministrul Finanţelor a precizat, la mijlocul lunii septembrie, că s-a luat această decizie, având în vedere că au fost foarte multe modificări în ultimii doi ani, atât la Codul fiscal, cât şi la Codul de procedură fiscală.

„Acum, în luna septembrie, vom afişa, pe site-ul Ministerului de Finanţe, tot ce a venit din mediul de afaceri către Ministerul de Finanţe, ce a agreat ministerul de Finanţe ca măsuri a fi, posibil, până la final de an, adoptate, iar cele două acte normative să fie trecute prin Parlament, până la final de an, ca proiecte de legi, ca să intre de la 1 ianuarie. Piaţa nu se va supăra că vii şi degrevezi”, a declarat Eugen Tedorovici, la Digi24, la 13 septembrie.

Ulteior, Ministerul Finanţelor Publice a înaintat luna octombrie drept posibilă dată de a prezenta aceste modificări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO