Bănci și Asigurări

Statutul de sucursala, salvarea bancilor de la rigorile BNR

30.11.2007, 13:38 72

Banci locale, membre ale unor grupuri internationale puternice, evalueaza posibilitatea de a renunta la statutul juridic de filiala - persoana juridica independenta detinuta de banca-mama, pentru cel de sucursala - entitate care functioneaza ca parte integranta a bancii-mama, pentru a scapa de costul rezervelor minime cerute de BNR, precum si de alte obligatii impuse de Directia Supraveghere a bancii centrale, afirma surse de pe piata.
Primul pas l-au facut olandezii de la ABN Amro, care timp de 12 ani au functionat ca filiala - a unsprezecea banca dupa active, dar incepand de la 1 ianuarie 2008 vor opera ca sucursala, fiind deja inmatriculati ca atare in registrul institutiilor de credit al BNR.
ING - a zecea mare banca - a intrat pe piata direct cu statutul de sucursala in 2004 si a continuat sa-l pastreze, considerandu-l mai avantajos. De pilda, nu a avut nevoie de aprobarea BNR pentru a acorda credite de retail dupa norme proprii. De asemenea, o sucursala poate desfasura absolut toate activitatile pentru care banca-mama a fost autorizata in tara de origine (leasing sau brokeraj bursier), chiar daca una dintre activitatile respective le-ar fi fost interzisa celorlalte banci de catre legislatia romaneasca, conform legislatiei comunitare.
"BNR are putine puteri pentru a controla activitatea sucursalelor. Poate face demersuri de supraveghere a lichiditatii, in cooperare cu autoritatea din tara de origine a bancii-mama, nu si in privinta nivelului capitalului. De asemenea, poate solicita informatii statistice", spune Cristian Bichi, director adjunct al Directiei stabilitate financiara din BNR.
El afirma ca intensificarea specializarii internationale are implicatii importante si pentru functionarea filialelor unui grup bancar, astfel ca diferenta dintre sucursale si filiale devine mai putin importanta in termeni practici si economici, iar supraveghetorii-gazda vor avea dificultati sporite in obtinerea unei imagini clare asupra operatiunilor filialelor.
Astfel, unele grupuri bancare tind sa centralizeze la cartierul general functiile de trezorerie sau de management al riscurilor. Alte functii pot fi localizate in centre de competenta din afara tarii unde functioneaza banca-mama, astfel incat imaginile oferite de datele unei filiale locale devin mai putin relevante.
In prezent in UE opereaza 46 de grupuri bancare cu operatiuni transfrontaliere, din care aproape jumatate cu activitate substantiala pe multiple piete.
Totusi, Bichi spune ca si sucursalelor li se poate pretinde respectarea unor "prevederi de interes general" - din domeniul bancar sau al securitatii nationale, un concept nedefinit de jurisprudenta, dar care se regaseste in unele hotarari ale Curtii Europene de Justitie. De exemplu, si sucursalele sunt obligate sa raporteze la Centrala Riscurilor Bancare de la BNR date privind restantele de credite de peste 20.000 de lei si alte informatii. De asemenea, BNR a publicat recent pe site o lista de acte normative pe care le include in categoria "prevederi de interes general".
Cristian Bichi spune ca BNR are mijloace limitate pentru a obtine informatii sau pentru a lua masuri in legatura cu o sucursala, iar in conditiile producerii unei crize autoritatea de supraveghere din tara de origine nu are obligatia de a lua in considerare situatia din tara gazda pentru solutionarea crizei.
In prezent mai functioneaza ca sucursala Garanti Bank - in plina expansiune, Italo-Romena, Banca di Roma - care va fi absorbita de UniCredit Tiriac, Bank of Cyprus, Fortis Bank, Anglo-Romenian Bank, La Caixa, Blom Bank Franta si, cel mai recent inregistrata, Finicredito, divizia de credite de consum a grupului portughez Finibanco. Pe masura ce pozitia sucursalelor pe piata se va intari, BNR va fi presata si mai mult sa-si relaxeze cerintele fata de filiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO