Bănci și Asigurări

Soluţia unei bănci la criza de cash din India: autobuzul-bancomat

Soluţia unei bănci la criza de cash din India:...

Autor: Catalina Apostoiu

16.11.2016, 00:00 517

Milioanele de persoane care formează cozi lungi în faţa băncilor din India şi-ar dori probabil ca un ATM să vină la ei. 

Câţiva mai norocoşi chiar şi-au văzut dorinţa îndeplinindu-se. De când premierul Narendra Modi a interzis bancnotele de 500 şi 1.000 de rupii săptămâna trecută, o decizie-şoc menită să combată corupţia şi evaziunea fiscală, băncile au fost luate cu asalt de mulţimi de oameni care încearcă să-şi schimbe banii, scrie CNN Money.

ATM-urile, alimentate doar cu bancnote de 100 de rupii (aproximativ 1,50 dolari) se golesc rapid şi spiritele se încing. Canara Bank, banca regională cu sediul în Bangalore, a introdus un autobuz-ATM într-una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului, iar reacţia oamenilor a fost una foarte bună. În ultimele două zile, autobuzul a procesat peste 1.600 de tranzacţii în valoare de aproximativ 3,2 milioane de rupii (47.000 de dolari).

Având în vedere că milioane de oameni încă stau la coadă pentru a obţine noile bancnote şi că aproape jumătate din cele 200.000 de ATM-uri ale ţării nu funcţionează, autobuzul este o picătură în ocean. Totuşi, mobilitatea oferită de acesta permite băncii să se adreseze celor mai haotice localităţi, potrivit oficialilor Canara Bank. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO