Bănci și Asigurări

Soarta Prima casă nu a fost decisă deocamdată. În Comisiile din Senat a fost egalitate de voturi, iar decizia va fi în plen. „Urmează ca amendamentul să fie supus votului în plen”

Autor: Liviu Popescu

23.02.2016, 18:35 1838

Propunerea BNR ca în legea dării în plată să nu se încadreze programul Prima casă a primit de fapt opt voturi pentru şi opt împotriva, potrivit raportului făcut public astăzi.

„Membrii celor două comisii (juridică şi economică-n.red.) propun plenului Senatului ca amendamentul din anexa numărul 3 (care stipulează că prezenta lege nu se aplică contractelor de credit la Prima casă -n. red) care a întrunit opt voturi pentru şi opt voturi împotrivă să fie supus votului în plen în vederea luării unei decizii”, se arată în Raportul Comun al Comisei Economică şi cea Juridică.

Iniţial, votul pentru includerea programului Prima casă primise opt voturi pentru şi şapte împotrivă.

„Prima şi prima oară au fost opt voturi pentru şi opt împotriva. Ulterior a făcut scandal Cristiana Anghel, iar votul s-a repetat. Cineva s-a ridicat să vorbească la telefon, sau să se facă că vorbeşte la telefon, şi prin urmare au fost 8 voturi pentru includerea programului şi şapte împotrivă. Toată lumea ştia că acest amendament căzuse (propunerea BNR de excludere a programului Prima casă din lege – n.red) . Dar iată că nu a fost aşa”, a afirmat o sursă apropiată situaţiei.

Vedeţi aici Raportul Comisiei Juridice

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO