Bănci și Asigurări

Sistemul electronic de plati a ajuns la maturitate

11.11.2005, 19:05 27

Bancile comerciale si, implicit, clientii acestora vor putea beneficia de costuri mai scazute ale operatiunilor de plati, o data cu definitivarea intrarii in vigoare a sistemul electronic de plati (SEP), prin intrarea in functiune a ultimului modul - sistemul de decontare a tranzactiilor cu titluri de stat.

"Exista perspectiva apropiata a unei noi reduceri de tarife", a declarat ieri Emil Ghizari, presedintele Transfond, societatea care administreaza SEP. Intr-o prima faza, introducerea SEP a redus comisioanele platite de banci catre Transfond (ca administrator al SEP) cu aproximativ 50%, iar bancile comerciale si-au redus si ele comisioanele cerute clientilor in aceeasi masura.

Astfel, pentru o tranzactie de mare valoare, comisionul platit de o institutie de credit catre Transfond a scazut de la o medie de 30 de lei la numai 15 lei pe tranzactie, iar pentru un transfer de mica valoare - de la 2,2 lei la o medie de 1,1 lei.

In mod efectiv, principalele componente ale sistemului electronic de plati si decontari interbancare functioneaza de aproximativ 6 luni pentru plati fara numerar, de mica si mare valoare.

Principalele avantaje ale generalizarii SEP sunt cresterea rapiditatii transferurilor interbancare, reducerea la jumatate a costurilor si comisioanelor asociate platilor, precum si un grad crescut de siguranta pentru transferurile de fonduri.

SEP este actualmente administrat de BNR si Transfond, o societate infiintata cu acest scop si detinuta in proportie de o treime de catre BNR, iar restul de bancile comerciale.

Proiectul de introducere a SEP a fost finantat de Uniunea Europeana printr-un program Phare in valoare de 8,4 mil. euro si cofinantat de partea romana (Transfond) cu o suma totala de 8,9 mil. euro. In prezent, beneficiarii sistemului sunt 39 de institutii de credit si 4 case de compensare.

Coordonatorii proiectului sustin ca vechiul sistem, care presupunea platile folosind hartia si transferuri fizice de numerar, cauza intarzieri mari in platile interbancare, iar durata medie a transferurilor era de circa 3 zile. Introducerea SEP permite plati in timp real (la secunda) pentru transferurile mari de fonduri (peste 50.000 lei) si de maximum cateva ore pentru platile sub aceasta suma.

Concomitent cu scaderea costurilor, introducerea SEP a dus la o crestere medie de 25% a tranzactiilor efectuate intre banci, pana la un maxim de 4.700 de plati de mare valoare pe zi si 194.000 de plati de mica valoare pe zi in luna octombrie.

Actualmente, posibilitatile fizice ale SEP permit gestionarea unui volum maxim de tranzactii de peste 7 ori mai mari decat maximele zilnice atinse in octombrie.

Conform declaratiilor presedintelui Transfond, Emil Ghizari, SEP este compatibil cu sistemele europene de transfer de plati si deconturi SWIFT si TARGET, fiind gata pentru interconectarea cu acestea in momentul aderarii Romaniei la UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO