Bănci și Asigurări

Si companiile de telefonie mobila vor raporta rau-platnicii

13.01.2005, 00:00 24



Biroul de Credit a demarat negocierile de aderare la sistem cu companiile Mobifon si Mobilrom, care opereaza cele doua servicii de telefonie mobila Connex, respectiv Orange. Procesul este preconizat sa se finalizeze la jumatatea acestui an.



"Principala directie de dezvoltare pentru anul 2005 va fi atragerea societatilor non-bancare in sistem. Pana la sfarsitul primului trimestru vor adera la sistem doua societati financiare non-bancare, iar ulterior vor intra si alte companii, printre care cele doua companii de telefonie mobila. Ne propunem de asemenea sa atragem societatile de asigurari, precum si pe cele de leasing", a declarat pentru ZF Ilie Mihai, presedintele Consiliului de Administratie al Biroului de Credit (BC).



Valoarea totala a restantelor raportate la BC este de aproximativ 14,7 milioane de euro, un nivel substantial, apreciaza presedintele institutiei. El sustine ca numarul persoanelor care inregistreaza restante la mai mult de doua banci este deja de ordinul miilor. In baza de date a Biroului sunt recenzate 200.000 de persoane, cu un numar total de conturi de aproximativ 220.000. Majoritatea restantelor au fost inregistrate la imprumuturile in lei, suma totala a acestora fiind de 512 miliarde de lei (13,1 milioane de euro).



La sfarsitul anului trecut, dupa numai cinci luni de functionare, BC inregistra deja profit. "Biroul a inregistrat la nivelul anului 2004, un profit brut estimat la 1,2 miliarde de lei (31.000 de euro), in conditiile in care investitiile in echipamente au fost substantiale, iar perioada de amortizare este relativ redusa", a mai declarat Mihai. Potrivit presedintelui, comisionul practicat de BC la interogari, de aproximativ un euro, este la limita de jos comparativ cu practicile europene.



Rezultatul a fost obtinut in contextul in care numarul interogarilor zilnice a crescut simtitor la sfarsitul de an, odata cu febra cumparaturilor de sarbatori. Astfel s-a ajuns la un record de peste 8.000 de interogari intr-o singura zi, inregistrat la inceputul lui decembrie.



In prezent 21 de banci au semnat contractul de participare la Sistemul Biroului de Credit, reprezentand aproximativ 95% din piata de retail. Dintre aceste, 17 institutii de credit au indeplinit conditiile si opereaza in sistem, gradul de acoperire efectiva a pietei de retail fiind de peste 90%.



Incepand cu al doilea trimestru al anului Biroul va trece la faza a doua de implementare, cand raportul de credit va oferi si informatii pozitive (daca debitorul mai are contractate si alte credite, numarul si valoare acestora). In prezent, raportul de credit contine numai informatii negative (valoarea restantelor si vechimea acestora), fiind recenzati numai debitorii care inregistreaza restante, au depus declaratii neconforme sau au suferit o condamnare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune comisa in relatia cu o instiutie de credit.



O data cu implementarea fazei a doua bancile ar putea sa opteze pentru actualizarea in timp real a bazei de date cu creditele acordate. In prezent, actualizarea se face o data pe zi, procedura fiind utilizata de majoritatea institutiilor asemenanatoare din stainatate.



Biroul de Credit a lansat la inceputul saptamanii un site propriu, prin care ofera informatii despre activitatea desfasurata. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO