Bănci și Asigurări

Şeful Libra: Lumea se mişcă foarte repede; sistemul bancar trebuie să accelereze

Emilian Bituleanu, preşedintele Libra Bank: „Avem în vedere reducerea ratei creditelor neperformante la 7,6%“

Emilian Bituleanu, preşedintele Libra Bank: „Avem în vedere reducerea ratei creditelor neperformante la 7,6%“

Autor: Andra Oprescu

19.05.2015, 00:05 410
Libra, o bancă de talie redusă specializată pe nişa profe­siilor liberale, a obţinut în primul trimestru un profit net de 8,4 mil. lei, de trei ori peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul reducerii cos­turilor cu pro­vizi­oanele şi al veniturilor mai mari din do­bânzi. Provizioanele mari gene­ra­seră o pierdere de 4,3 mil. lei pe parcursul anului trecut pentru Libra.
 
Banca a avut un profit operaţional de 9 milioane de lei în primul trimestru, în creştere cu 52%. Veniturile din dobânzi au crescut cu 23%, la 20 mil. lei, în contextul majorării portofoliului de credite nete de la 847 milioane de lei la peste 1,1 miliarde de lei.
 
Libra a raportat în primul trimestru venituri din provizioane de 860.000 de lei, ceea ce înseamnă că pro­vi­zioanele nou-con­stituite au fost mai mici com­parativ cu sumele eliberate din stocul existent. În primul tri­mestru de anul trecut banca avusese costuri cu pro­vizioanele de aproape 4 mil. lei, iar la nivelul întregului an provizioanele s-au ridicat la aproape 40 mil. lei.
 
„Noi am bugetat 9 mil. lei costuri cu provizioanele pentru anul trecut. Cele 30 mil. lei în plus au fost constituite ca urmare a solicitărilor Băncii Na­ţio­nale. O parte semnificativă îi vom relua pe venituri în ur­mă­torii doi ani, având în vedere că avem ipoteci foarte bune şi doar 15 mil. lei reprezintă credite scoase în afara bilanţului“, a declarat Emilian Bituleanu, preşedintele Libra Bank, într-un interviu pentru ZF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO