Bănci și Asigurări

Se caută noi investiţii în România: O delegaţia a BERD discută cu autorităţile şi mediul de afaceri român pentru dezvoltarea infrastructurii şi atragerea investiţiilor străine

Se caută noi investiţii în România: O delegaţia a...

Autor: Alina Botezatu , Mediafax

18.03.2019, 15:36 719

O delegaţie la nivel înalt a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a sosit la Bucureşti, luni, pentru discuţii cu autorităţile şi comunitatea de afaceri din România. Vizita se va încheia miercuri.

Delegaţia este condusă de Jurgen Rigterink, prim vice-preşedinte, şi Alain Pilloux, vice-preşedinte Banking, iar discuţiile se vor axa pe climatul investiţional, pe modalităţi de intensificare a finanţării BERD în România, pe dezvoltarea infrastructurii şi pe atragerea investiţiilor străine în ţară.

Aceasta este prima vizită în ţara noastră a lui Mark Davis ca director regional pentru România şi Bulgaria, care îşi va începe mandatul de la 1 aprilie 2019.

Din delegaţie fac parte, de asemenea, Charlotte Ruhe, directorul general pentru Europa Centrala şi de Est, şi Matteo Patrone, care a coordonat operaţiunile în România şi Bulgaria între 2015 şi 2018, dar a fost numit de curând director regional pentru Europa de Est şi Caucaz.

BERD a făcut investiţii totale de peste 8,3 miliarde de euro în România, iar anul trecut, banca a angajat peste 400 milioane de euro în diferite sectoare ale economiei româneşti.

„BERD va continua să investească în România, inclusiv prin finanţări corporative, parteneriate public-private sau finanţări de tip project finance în infrastructură, în privatizarea companiilor de stat şi susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii. Aştept cu nerăbdare discuţiile cu guvernul, referitoare la reformele privind mediul de afaceri, pentru a debloca potenţialul investiţional al României”, a menţionat Rigterink.

Vizita de trei zile include întâlniri cu premierul Viorica Dancilă, cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cu Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu. De asemenea, delegaţia BERD va purta discuţii cu reprezentanţii comunităţii de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO