Bănci și Asigurări

Schimbare de ştafetă la conducerea celei de-a doua bănci de pe piaţă. Philippe Lhotte îşi încheie mandatul la conducerea BRD-SocGen, urmând să fie înlocuit de François Bloch

Schimbare de ştafetă la conducerea celei de-a doua...

Autor: Claudia Medrega

31.10.2016, 00:07 962

Al patrulea director al BRD după 2008, care aşteaptă aprobarea BNR, vine de la subsidiara  Société Générale din Rusia şi are experienţă în retail şi investment banking.

Francezul Philippe Lhotte, 55 de ani, care a preluat în toamna anului 2012 conducerea BRD-SocGen, îşi încheie mandatul de director general la cea de-a doua bancă de pe piaţa locală, urmând să fie în­lo­cuit de la 1 noiembrie de François Bloch, fost prim-vicepreşedinte executiv la Rosbank, subsidiara din Rusia a grupului francez Société Générale.

François Bloch, un bancher cu ex­pe­rienţă internaţională, atât în retail, cât şi în investment banking, care a lucrat în Franţa, Germania, SUA şi Rusia, ar fi al patrulea director al BRD după 2008.

După retragerea veteranului Patrick Gelin în 2009, la conducerea BRD s-au succedat Guy Poupet, care nu a fost menţinut în funcţie decât doi ani, şi Philippe Lhotte, care conduce banca românească cu capital francez de aproximativ patru ani. În 2012 încercarea de a-l înlocui pe Guy Poupet a condus la o serie de complicaţii care au făcut ca BRD să stea mai multe luni cu preşedinte interimar. Alexandre Maymat, selectat de francezii de la Société Générale să preia conducerea BRD după plecarea lui Poupet, nu a primit aprobarea BNR. În final a fost găsit noul preşedinte la sud de Dunăre, în Bulgaria. Pentru Lhotte, România a fost a doua ţară străină în care a lucrat de-a lungul carierei derulate integral în grupul SocGen, după Bulgaria, unde a fost CEO al filialei bulgare a grupului Société Générale timp de peste şapte ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO