Bănci și Asigurări

Scăderea investiţiilor a redus creşterea economică din 2018. Ionuţ Dumitru, economist: Creşterea economică bazată pe consum şi scăderea investiţiilor este nesustenabilă

Scăderea investiţiilor a redus creşterea economică...

Autor: Răzvan Botea

08.03.2019, 00:05 380

♦ Investiţiile au avut în 2018 o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -0,7%, faţă de +1,2% în 2017 ♦ Industria şi comerţul au avut cea mai mare contribuţie la alcătuirea PIB-ului nominal în 2018.

Consumul a rămas principalul motor al creşterii economice de anul trecut a României, cu o contribuţie de peste 95%, însă investiţiile au avut o pondere negativă în creşterea PIB, de -0,7 puncte procentuale, faţă de Ă1,2%, contribuţia investiţiilor la creşterea economică record de anul trecut. PIB-ul nominal estimat de Statistică pentru anul 2018 este de 940,5 mld. lei.

„Evoluţia este în linie cu aşteptările, doar că  acum avem şi detalii. Factorii principali de creştere economică rămân aceiaşi ca anul trecut. Elementul negativ este faptul că investiţiile au avut o contribuţie negativă în formarea PIB. Acest lucru înseamnă că nu s-au realizat investiţii, nu numai în sectorul public, dar nici în sectorul privat. Când eşti în plin boom economic, iar investiţiile nu numai că nu cresc, ci scad, nu poate fi un aspect pozitiv“, a declarat pentru ZF Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist-şef al Raiffeisen Bank.

INS a publicat joi datele de­taliate privind contribuţia ra­mu­rilor la creş­terea PIB de 4,1% în 2018, care arată că in­dustria, cu o creştere de 4% în 2018 şi o pondere în PIB de 23,7%, a contribuit la creşterea eco­nomică cu 1 punct pro­cen­tual. Comerţul, cu o pondere de 18,3% în PIB şi o creştere pe vo­lum de 3,9%, a contribuit cu 0,7 puncte la creş­te­rea economică, în timp ce agri­cul­tura, cu o pondere în PIB de doar 4,4%, a con­tribuit la creşterea econo­mică cu 0,4 puncte. În acelaşi timp, IT&C, care a cres­­cut cu 5,7% (un ritm în scădere faţă de creşterea de două cifre pe care a înre­gis­trat-o aproape an de an, în ultimii ani), a contribuit la creşterea economică cu 0,4 puncte, ajungând la o pondere în PIB de 5,2%. Pe partea de utilizare a PIB, consumul, cu o pondere în econo­mie de 79,3%, a contribuit cel mai mult la creşterea economică, cu 3,9% din creş­­­­­terea totală de 4,1% (o pondere de peste 95%). Investiţiile, cu o pondere în PIB de aproape 21,3%, au con­tribuit ne­gativ la creşterea eco­no­mică, iar ex­por­tul net (export - import) a avut de ase­me­­nea o con­­tribuţie negativă la creş­terea eco­no­mică: -1,8 puncte pro­cen­­tuale, faţă de -0,8 puncte procentuale în 2017.

Evoluţia componentelor PIB-ului României din 2018 indică atât o vulnerabilizare a economiei, cât şi semnale de finalitate a ciclului economic.

ÑAvem  creştere economică generată de consum, dar lipsa investiţiilor o face nesustenabilă. Creşterile de venituri, principalul motor al consumului, care nu sunt însoţite de creşteri ale investiţiilor, înseamnă că economia va da semne de slabiciune. De asemenea, pe partea de utilizare a PIB-ului aş remarca variaţia stocurilor, care indică o finalitate a ciclului economic. Companiile continuă să producă, dar nu au cerere şi produc pe stocî, a mai spus Ionuţ Dumitru.

Consumul a crescut pe volum cu 4,9%, în timp ce cheltuielile pentru consumul final al gospodăriilor a avansat cu 5,2%. În acelaşi timp, investiţiile (formarea brută de capital fix) au scăzut pe volum cu 3,2%.

De asemenea, dinamica creşterii importurilor a fost aproape dublă faţă de cea a creşterii exporturilor. Pe parcursul anului 2018, importurile au crescut cu 4,7%, în vreme ce importurile au crescut cu 8,6%, ducând deficitul comercial la aproape 32 mld. lei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO