Bănci și Asigurări

Scadenta mai mare pentru creditele ipotecare in valuta: 15 ani

11.11.2002, 00:00 14

HVB Romania vrea sa dea mai multe credite in valuta pentru cumpararea de locuinte. Banca germana este prima care extinde termenul de rambursare a creditelor ipotecare in dolari sau euro pana la 15 ani. De asemenea, HVB a redus la 7,8 (cu un punct procentual) dobanda la creditele in dolari contractate pe o perioada intre 3 si 5 ani. La euro dobanda este de 9,3% pentru aceeasi scadenta.
In cazul creditelor cu maturitate intre 5 si 10 ani dobanda este de 8,8% pe an la dolar, respectiv 10,3% pe an la euro.
Pentru creditele intre 10 si 15 ani, dobanda perceputa este de 11,8% pe an la USD si 13,3% pe an la EURO. Clientii care pot obtine astfel de credite trebuie sa fie angajati cu contract de munca incheiat pe perioada nedeterminata, sa aiba vechime continua in munca de minim trei ani si cel putin un an vechime in compania in care lucreaza la data solicitarii creditului. Creditul nu se acorda pentru constructia de locuinte. Suma minima ce poate fi imprumutata este de 10.000 Euro sau echivalentul acesteia in USD. Avansul pe care trebuie sa-l asigure solicitantul de credit este de 30%. 
Imprumutul acordat de banca nu poate fi mai mare de 70% din valoarea estimata a terenului/locuintei. Rambursarea creditului se face in rate lunare ce includ principalul si dobanda. Rata nu va putea depasi 60% din bugetul disponibil al familiei (venituri totale nete minus cheltuieli).
Garantiile solicitate de banca sunt ipoteca de rangul 1 asupra imobilului achizitionat, cesiunea asigurarii de viata a clientului, cesiunea asigurarii imobilului, cesiunea salariului/venitului lunar, care se transfera in cont deschis la HVB. Asigurarile cesionate trebuie sa acopere suma si perioada creditului. Asigurarea de viata va acoperi si riscul decesului si invaliditatii permanente si temporare cauzate de accident.
De asemenea, din aceasta saptamana HVB a redus sumele minime pentru constituirea depozitelor la termen de la 5.000 de dolari la 2.000 de euro in cazul persoanelor fizice si de la 100.000 de dolari la 10.000 de euro pentru companii. O modificare a fost efectuata si la suma minima solicitata persoanelor fizice pentru deschiderea unui cont curent, care a coborat de la 1.000 de dolari la numai 100 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO