Bănci și Asigurări

Rene Schob, partener KPMG: Aseară s-a modificat Codul Fiscal. Sfârşitul de săptămână vine cu veşti fiscale bune

Rene Schob, partener KPMG: Aseară s-a modificat Codul...

Autor: Rene Schob

18.01.2019, 11:37 9429

A devenit oficial de ieri, 17 ianuarie 2019. S-a publicat Legea 30/2019, care aprobă cu modificări O.U.G. 25/2018, adică introduce prevederi noi în Codul fiscal.

Iată cele mai importante noutăţi fiscale pe care legea le aduce investitorilor, unele dintre ele cerute şi aşteptate cu nerăbdare de către mediul de afaceri.

În primul rând, din 2019 limitarea deductibilităţii dobânzilor la calculul profitului impozabil devine semnificativ mai puţin restrictivă. Firmele vor putea deduce costurile cu finanţarea în limita unui milion de euro plus 30% din EBIDTA, pe când în 2018 limitele au fost 200 de mii de euro şi 10% din EBIDTA. Mai mult, avem prevederi noi privind dreptul de reportare al costurilor excedentare ale îndatorării în cazul firmelor care se reorganizează prin fuziune sau divizare, prevederi în absenţa cărora acest drept s-ar fi pierdut, dezavantajând întreaga procedură.

A doua veste bună vizează regimul TVA. Se permite ajustarea TVA  în situaţia intrării în faliment a beneficiarului, o măsură îndelung aşteptată de către contribuabili, aflată în acord cu poziţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene exprimată recent într-o decizie emisă pe acest subiect. Tot legat de TVA, legea permite achiziţia mai multor imobile cu cota redusă de 5% TVA de către aceeaşi persoană şi elimină limitarea suprafeţei locuinţei cu acest regim, la 250 mp, inclusiv amprenta la sol, ambele măsuri fiind de natură a încuraja dezvoltarea pieţei imobiliare.

A treia veste bună o reprezintă faptul că se clarifică, în sfârşit, regimul fiscal al câştigurilor din tranzacţiile cu criptomonede. În materie, exista un gol de reglementare fiscală deranjant pentru investitori. Legea spune acum că veniturile din transferul de monedă virtuală sunt venituri din alte surse, impozabile cu 10%, procent care va fi aplicat la diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi preţul de achiziţie, inclusiv costurile aferente tranzacţiei. Câştigul sub 200 lei/tranzacţie nu se impozitează, cu condiţia ca totalul câştigurilor anuale de această natură să nu depăşească 600 lei.  

Legiuitorul s-a arătat favorabil şi micilor jucători din domeniul bancar, asigurări şi reasigurări şi al pieţei de capital, cei care plătesc impozit pe venitul microîntreprinderilor. Se face o corecţie necesară. Astfel, aceştia vor putea scădea din baza impozabilă veniturile din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioade în care erau plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Legea mai cuprinde şi alte prevederi, care vizează procedura fiscală. Acestea sunt suficient de importante încât să merite o informare separată.

Rene Schob este partner şi head of Tax&Legal al firmei de audit şi consultanţă KPMG în România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO