Bănci și Asigurări

Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 3,39% în octombrie

Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu...

Autor: Catalina Mihai

12.11.2013, 16:59 279

Astfel, la sfârşitul lunii octombrie, plăţile intermediare de la Comisia Europeană erau de 4,71 miliarde de euro, faţă de 4,06 miliarde de euro, în septembrie.

În ceea ce priveşte declaraţiile de cheltuieli transmise CE, acestea se ridică la 4,96 miliarde de euro (25,85%), după ce la sfârşitul lunii septembrie erau în valoare de 4,56 miliarde de euro (23,77%).

Cel mai mult a crescut absorbţia pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), de la 6,77% (172 milioane de euro) la 14,45% (369 milioane de euro).

Comisia Europeană a anunţat deblocarea POS CCE la 8 octombrie, după ce presuspendase programul la 25 octombrie 2012, alături de Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T).

Cea mai redusă creştere - de 0,17% - s-a înregistrat pe Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (PO AT).

La capitolul plăţi interne către beneficiari, nivelul de absorbţie a ajuns la 32,48% (31,21 miliarde de lei), faţă de 30,94% (29,5 miliarde de lei) în septembrie.

Ministrul Eugen Teodorovici şi-a propus la preluarea mandatului, în decembrie 2012, o rată de absorbţie de 50% până la sfârşitul anului 2013.

În luna martie, la Conferinţa MEDIAFAX Talks about SMEs, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că în acest an România are obligaţia să emită facturi de 6,5 miliarde de euro pentru investiţii din fonduri europene, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de absorbţie de la 12% anul trecut la 50%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO