Bănci și Asigurări

Raport Erste Group: Economia României va creşte cu 4,2% în 2021. Bernd Spalt, CEO: Ne aşteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, şi, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus

Bernd Spalt, CEO al Erste Group

Bernd Spalt, CEO al Erste Group

Autor: Cristina Bellu

26.02.2021, 13:00 201

Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a publicat vineri un raport privind evoluţia economiilor ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) în care estimează pentru România un avans de 4,2% al PIB la finalul anului.

Cele mai puternice creşteri ale PIB din regiune sunt aşteptate în Ungaria, plus 5,5% şi Serbia, plus 5,0%. Şi economiile Croaţiei şi Slovaciei ar urma să crească cu peste 4%, urmate îndeaproape de Republica Cehă, cu o creştere prognozată de 3,9%.

“Dinamica PIB-ului înregistrată în ultimul trimestru al anului 2020 în unele ţări din ECE oferă motive de optimism: economiile Ungariei, Slovaciei şi României au înregistrat o creştere neaşteptată în trimestrul al patrulea din 2020 comparativ cu trimestrul precedent, în ciuda impactului negativ al măsurilor de carantină în ţările respective”, notează raportul Erste.

La fel de încrezător cu privire la evoluţia economiilor din Europa Centrală şi de Est de anul acesta este şi  Bernd Spalt, CEO al Erste Group.

“Ne aşteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, şi, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus”

Pe baza acestor prognoze economice, Erste Group se aşteaptă să obţină un rezultat financiar mai bun în 2021. „Vom vedea, de asemenea, o schimbare clară în dinamica evoluţiei profiturilor noastre”, a spus Bernd Spalt, CEO al Erste Group.

Profitul net al Grupului a scăzut cu 46,7%, la 783 milioane de euro în 2020, pe fondul constituirii de provizioane pentru acoperirea unui risc ridicat, dar este de aşteptat să crească din nou în 2021.

Şeful Erste Group nu anticipează un „val de insolvenţe” în economiile din regiune, aşa cum se menţionează adesea: „Semnalele pe care le vedem acum, când moratoriile se apropie de final, tind să fie pozitive. Încheierea programelor de ajutor de stat va duce, desigur, la insolvenţe, dar numai ca un efect întârziat al anilor precedenţi”.

Pe baza previziunilor interne, Erste Group se aşteaptă anul acesta la o creştere atât în ceea ce priveşte volumul creditelor, cât şi în venitul net din comisioane obţinut din administrarea de active, servicii de brokeraj pe piaţa de capital şi brokeraj de asigurări. Prin urmare, în pofida ratelor negative ale dobânzii în zona euro, banca se poate aştepta la un profit operaţional în creştere. În plus, estimează costuri de risc mai scăzute în 2021.

Per total, Erste Group îşi propune să îşi îmbunătăţească profitul net anul acesta.

„Revenirea economică ne va oferi ocazia de a contribui şi la o transformare ecologică şi de a facilita progrese semnificative în digitalizare”, adaugă Bernd Spalt.

Uniunea Europeană va investi sume importante din fondul său de redresare în valoare de peste 700 de miliarde de euro în proiecte ecologice şi digitale. „Ca bancă, vrem să sprijinim această transformare. Ne considerăm parteneri ai companiilor şi economiilor din regiunea noastră. De aceea, creşterea noastră va avea la bază în primul rând  sustenabilitatea", concluzionează Bernd Spalt.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO