Bănci și Asigurări

Raiffeisen: Soldul creditului va creşte cu aproape 50% până în 2017

Raiffeisen: Soldul creditului va creşte cu aproape 50%...

Autor: Mediafax

13.05.2013, 21:40 193

Soldul creditelor din sistemul bancar românesc va urca cu 25 miliarde euro până în anul 2017, cu o rată medie de creştere de 7,9% pe an în monedă locală, respectiv de 8,4% în euro, estimează analiştii Raiffeisen Research într-un raport. Cele mai mari pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est, Rusia şi Polonia, vor înregistra totodată cele mai accentuate rate de creştere a creditului exprimat în euro în perioada analizată, de 13%, respectiv 10% pe an. Astfel, soldul creditelor va urca cu 580 de miliarde euro în Rusia şi cu 130 miliarde euro în Polonia.

Cehia, Slovacia şi România vor înregistra creşteri cuprinse între 7 şi 9% pe an, astfel că soldul creditelor va avansa cu 38 miliarde euro în sistemul bancar ceh, cu 25 miliarde euro în cel românesc, respectiv cu 19 miliarde euro pentru băncile slovace. Perspectivele de creştere a creditului exprimat în euro arată „mai puţin promiţător“ în Ungaria, Bulgaria sau Ucraina, notează Raiffeisen Research.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO