Bănci și Asigurări

Prima întrunire a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială

Comitetulul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) s-a întâlnit pentru prima dată pe 11 aprilie, pentru a stabili priorităţi de natură organizatorică. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional. În cadrul primei şedinţe a Comitetului s-au stabilit priorităţile de natură organizatorică pentru perioada următoare, respectiv elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare, elaborarea cadrului de reglementare în aplicarea legii şi crearea website-ului CNSM.

Din structura CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României (BNR), ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi ai Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia, se anunţă într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Membrii CNSM sunt Mugur Isărescu, guvernator al BNR - preşedintele CNSM , Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, Mişu Negriţoiu, preşedinte al ASF, Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreşedinte al ASF, Ion Giurescu, vicepreşedinte al ASF, Viorel Ştefan, ministrul finanţelor publice, Attila György, secretar de stat responsabil cu coordonarea promovării cadrului legal aferent pieţelor financiare la Ministerul Finanţelor, Enache Jiru, secretar de stat responsabil cu coordonarea managementului trezoreriei la Ministerul Finanţelor.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.