Bănci și Asigurări

Previziuni ING: Cădere economică în 2020 (minus 0,9%) şi deficit bugetar de peste 5% din PIB, chiar şi cu amânarea majorării pensiilor

Previziuni ING: Cădere economică în 2020 (minus 0,9%)...

Autor: Iulian Anghel

18.03.2020, 12:42 1932
Economiştii ING Bank au actulizat prognoza privind creşterea economică în ţările ECE - în urma măsurilor extraordinare pe care Europa este obligată să le ia pentru stăpânirea pandemiei - şi prognozează, în cazul României, o cădere economică brutală în 2020 de 0,9% (de la o creştere de 4,1% în 2029) şi un deficit bugetar de peste 5% din PIB, chiar şi în situaţia în care majorarea pensiilor cu 40%, prevăzută pentru 1 septembrie, ar fi amânată. Ţintele României, înainte de apariţia bruscă a acestei crize, erau o creştere economică de 4,1% şi un deficit bugetar în scădere de la 4,6% din PIB în 2019 la 3,6% din PIB în acest an. Însă, arată analiştii ING Bank, o reducere cu un punct a creşterii economice presupune o majorare a deficitului bugetar cu 0,4 pp, ceea ce înseamnă că deficitul va sări în acest an de 5% din PIB, chiar şi fără aplicarea legii pensiilor (varianta pe care merge ING). Legea pretinde, în acest an (septembrie – decembrie), un efort bugetar de 25 mld. lei, adică 2% din PIB. ING Bank a redus pentru toate ţările din Est perspectivele de creştere, însă există particularităţi, în privinţa răspunsurilor la criză. De plidă, băncile naţionale vor reacţiona diferit (BNR se va concentra pe asigurarea lichidităţii), iar politicile fiscale sunt şi ele diferite. De exemplu, Polonia, care a avut anul trecut un deficit de sub 1% din PIB şi îşi plănuia pentru acest an un defict zero, nu va avea problemă să facă un defict de 4% din PIB. România, cu un defict de 4,6% în 2019 este stânsă cu uşa, pentru că spaţiul ei fiscal este îngust.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO