La nivelul întregului sistem bancar, rata creditelor neperformante a coborât la sfârşitul lunii februarie 2018 la 6,24% după ce la finele anului 2017 ajunsese la 6,4%.
Cele mai mari bănci de pe piaţa locală au continuat în primul trimestru (T1) din acest an să-şi cureţe bilanţurile, astfel că rata creditelor neperformante (NPL- non-performing loans) a continuat să scadă şi a coborât la unele instituţii de credit chiar sub 7%, după cum reiese din informaţiile transmise de bănci.