Bănci și Asigurări

Preşedintele Fondului de Garantare a Asiguraţilor a încasat 120.000 de euro în 2014 ca director general la Eureko

Preşedintele Fondului de Garantare a Asiguraţilor a...

Autor: Anelis Baciu

11.01.2016, 00:04 587

Carmen Radu, preşedintele Fon­du­lui de Garantare a Asiguraţilor (FGA), a încasat în 2014 venituri în valoare de 545.000 de lei (120.000 euro) ca director general al companiei de asi­gu­rări, potrivit informaţiilor din propria declaraţie de avere.

În aceste condiţii, şefa FGA a în­casat de la Eureko un salariu mediu luna­r de peste 10.000 de euro. E po­sibil însă ca în această sumă să intre şi bonu­surile de exit, o practică des întâl­nită în industria serviciilor financiare. La capitolul sume în conturi ban­ca­re, Carmen Radu a trecut peste un mi­lion de lei (220.000 euro) plasaţi în de­po­zite la ING Bank şi UniCredit Bank. În plus, şefa FGA deţine circa 110.000 de lei (22.000 euro) în titluri de stat şi bijuterii în valoare de 6.000 de euro.

Pe lângă averea lichidă din conturi, Carmen Radu mai are în proprietate împreună cu soţul său două terenuri intravilane cu o suprafaţă de 1.400 metri pătraţi în judeţul Ilfov şi o casă de locuit şi un apartament în Bucureşti.

Carmen Radu a preluat conducerea FGA în august 2015, având misiunea de a gestiona dosarele de daună preluate de la Astra Asigurări, companie intrată în faliment. Anterior ea a lucrat şase ani la Eureko, mai întâi ca director general adjunct până în februarie 2013, iar apoi ca director general până în noiembrie 2014. Eureko, companie specializată pe asigurări de viaţă şi sănătate, s-a retras din piaţa locală în urmă cu mai bine de un an.

Veniturile încasate de şefii din asigurări nu sunt publice, ele fiind dezvăluite prin intermediul unor documente oficiale atunci când aceştia îşi schimbă locurile de muncă şi trec din sectorul privat în sistemul public, unde conform legii sunt obligaţi să îşi publice declaraţiile de avere.

Potrivit unor surse din piaţă, cele mai mari salarii din asigurări, de peste 40.000 de euro pe lună, erau încasate de Violeta Ciurel, fost director general al AXA Asigurări, şi Theodor Alexandrescu, fost CEO al Metropolitan Life. Ambii au fost trimişi să conducă afacerile grupurilor din afara ţării, Violeta Ciurel în Portugalia, respectiv Orientul Mijlociu în cazul lui Alexandrescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO