Bănci și Asigurări

Premiul Nobel pentru economie pe 2018 a fost câştigat de cercetătorii William Nordhaus şi Paul Romer pentru teorii despre dezvoltarea economică sustenabilă

Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer au primit, luni, premiul Nobel pentru economie pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

William D. Nordhaus şi Paul Romer au primit premiul Nobel pentru economie pentru cercetările lor în domenii care implică dezvoltarea sustenabilă pe termen lung în economia globală şi bunăstarea populaţiei la nivel mondial, potrivit comitetului care a decernat distincţia.

Americanul William Nordhaus, profesor la Universitatea Yale, a arătat în studiile sale modul în care activitatea economică interacţionează cu chimia şi fizica de bază pentru a produce schimbări climatice. Nordhaus a fost prima persoană care a creat un model cantitativ care descrie modul în care se influenţează între ele la nivel global economia şi clima. Modelul său este utilizat în prezent pentru a analiza consecinţele politicilor privind clima, de exemplu taxele referitoare la emisiile de carbon.

Cercetările economistului american Paul Romer, fost vicepreşedinte senior al Băncii Mondiale, până în ianuarie 2018, au demonstrat modul în care acumularea de idei susţine dezvoltarea economică pe termen lung. A demonstrat modul în care forţele economice guvernează nivelul de receptivitate al companiilor privind producerea de noi idei şi inovaţii. Cercetările lui Romer au constituit bazele teoriei creşterii endogene.

Anul trecut, premiul Nobel pentru economie i-a fost acordat economistului american Richard H. Thaler, pentru contribuţia la dezvoltarea economiei comportamentale, potrivit comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.

Sezonul Nobel a debutat pe 1 octombrie, cu premiul pentru medicină, acordat cercetătorilor american James P. Allison şi japonez Tasuku Honjo, pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer.

Pe 2 octombrie, cercetătorii Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru fizică, pentru descoperirile lor în domeniul laserelor.

Cercetătorii Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter au primit, pe 3 octombrie, premiul Nobel pentru chimie pe 2018.

Pe 5 octombrie, comitetul Nobel a acordat distincţia pentru pace doctorului Denis Mukwege (Republica Democratică Congo) şi Nadiei Murad (Irak), pentru "eforturile de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război şi în conflicte armate".

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.