Bănci și Asigurări

Populaţia a luat în 2021 credite noi de consum şi ipotecare, în lei şi euro, de 48,4 miliarde de lei, cu 41% peste volumul din 2020. Dobânda medie anuală efectivă la creditele de consum noi în lei a oscilat între 9% şi 9,82% în 2021, iar la ipotecare a fost între 3,94% şi 5,14%

2021 a adus un nivel record al creditelor retail noi din ultimii 15 ani

Populaţia a luat în 2021 credite noi de consum şi...

Autor: Claudia Medrega

03.02.2022, 19:40 1393

♦ Faţă de 2020 creditele noi de consum în lei şi euro au fost în 2021 în creştere cu 7,9 mld. lei, respectiv cu 40,9%, urcând peste 27,2 mld. lei ♦ Ipotecarele noi în lei şi euro au înregistrat în 2021 o creştere cu 6,2 mld. lei, adică cu 41,3%, până la 21,2 mld. lei l În timp ce ipotecarele au atins în 2021 maximul ultimilor 15 ani, la creditele de consum au fost valori mai mari în 2007 şi 2008.

Creditele noi de consum şi ipotecare luate de populaţie de la bănci, în lei şi în euro, au acce­lerat în 2021 la un nivel record al ultimilor 15 ani, după ce în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19, au înregistrat un declin, după cum reiese din datele BNR.

Populaţia a luat în 2021 credite noi de consum şi ipotecare, în lei şi euro, de 48,4 mld. lei, cu 14,1 mld. lei, respectiv cu 41,1% peste nivelul din 2020. Anul trecut a fost maximul ulti­milor 15 ani, dar şi cel mai mare salt anual al creditelor retail din această perioadă, de când a publicat BNR astfel de date.

Comparativ, în 2020 creditele re­tail noi, în lei şi euro, au înregistrat un declin anual de circa 7%, la 34,3 mld. lei, acesta fiind primul an de scădere pentru creditele retail noi din 8 ani. În 2019, viteza de creştere a creditelor noi pentru populaţie încetinise la 3,1%, după ce în 2018 ritmul de creş­te­re anual era de 14%, iar în 2017 cre­ditele retail avansau cu aproape 7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO