Bănci și Asigurări

Politele unit-linked devin tot mai atractive pentru asiguratori

08.10.2004, 00:00 24

Compania de asigurari Interamerican a iesit pe piata cu produse de asigurari de viata unit-linked, dupa o lunga perioada in care doar trei companii au vandut o astfel de polita: ING, Aviva si Allianz-Tiriac.
Acest produs reprezinta, de fapt, o polita de asigurare de viata, cu o componenta investitionala.
Politele unit-linked sunt legate, dupa cum sugereaza si numele, de unitati de fond sau programe de investitii. O parte din prima platita de asigurat merge in aceste unit-uri, in functie de dorinta clientului. Caracteristica principala a acestor produse este transferul riscului de la asigurator la asigurat, asiguratorul obligandu-se doar sa administreze banii clientului.
Produsul de tip unit-linked propus de Interamerican, de exemplu, "Investitia ta", reprezinta un plan de economisire denominat in euro, pe termen lung sau mediu, si presupune efectuarea de investitii pe piata europeana, administrate in parteneriat cu managerul de investitii Foreign&Colonial, parte a grupului Eureko, din care face parte si Interamerican.
Clientul are posibilitatea de a alege intre patru variante de tactici investitionale, care oscileaza intre un nivel de risc foarte scazut, cu un profit implicit mai redus, si riscurile de nivel mediu sau ridicat, carora le sunt asociate profituri superioare: in ordine, fondul conservator Intersafe, apoi Intermedium, Interplus si Interextra.
In cadrul programului Intersafe, investitiile sunt facute in instrumente financiare cu grad de risc scazut, pe piata romaneasca, cum ar fi titlurile de stat sau depozitele bancare, si intr-o masura mai mica in obligatiuni corporatiste.
Intermedium presupune investitii in fondul administrat de Foreign&Colonial F&C European Corporate Bond Fund, care include obligatiuni corporatiste pe piata europeana. Programului Interplus ii corespunde F&C European High Yield Bond Fund, in care investitiile sunt realizate in obligatiuni cu un grad de risc mai mare, si cu randament potential superior, iar in cazul Interextra, in F&C European Equity, ceea ce presupune investitii in actiuni ale unor mari companii europene.
Gestionarea portofoliului este activa din punct de vedere al clientului. Acesta poate iesi din program la orice moment, daca are achitate primele extraordinare (acestea nu pot fi mai mici de 80 de euro), sau in anul al treilea de desfasurare al contractului.
Potrivit directorului financiar al Interamerican Romania, Emilia Bunea, Interamerican preconizeaza o crestere a vanzarilor ca urmare a introducerii acestui tip de polita, dar o stagnare a profitului, ca urmare a faptului ca rezultatele introducerii acestor contracte devin, in general, vizibile de abia peste un an de la lansarea lor.
Produsele de tip unit-linked reprezinta mai mult o investitie sau un plan de economisire decat o asigurare. In cazul in care investitia aduce un randament foarte bun, castigurile vor depasi ceea ce poate oferi o polita clasica. Conjuncturile nefavorabile pe pietele internationale (daca polita este in valuta) pot face insa ca, la sfarsitul contractului, suma aflata in contul asiguratului sa se situeze sub nivelul celei platite de acesta.
In cazul producerii riscului asigurat, clientul primeste maximul dintre suma asigurata si cea acumulata pana in momentul respectiv in contul sau, in urma investitiilor efectuate.
De obicei, clientii care urmaresc un randament mai mare vor prefera politele unit-linked contractelor traditionale de asigurare.
Dezavantajul pentru client este acela ca, spre deosebire de produsele de asigurare traditionale, intreaga responsabilitate pentru rezultatul obtinut revine asiguratului. Acesta are insa posibilitatea de a alege structura de investitii in functie de gradul sau de aversiune la risc. ioana.leaua@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO