Bănci și Asigurări

Piaţa valutară a încheiat primele opt luni din 2019 cu un volum mediu zilnic al tranzacţiilor de circa 1,63 mld. euro, în creştere faţă de 2018. Leul s-a depreciat în 8 luni cu 1,4% faţă de euro

Piaţa valutară a încheiat primele opt luni din 2019 cu...

Autor: Claudia Medrega

16.09.2019, 16:30 83

♦ Jucătorii de pe piaţa valutară au derulat în luna august, în medie, tranzacţii zilnice de 1,64 mld. euro, sub nivelul din august 2018 ♦ În primele opt luni din 2019 volumul mediu al tranzacţiilor valutare a fost de aproape 1,63 mld. euro ♦ Moneda naţională s-a depreciat în opt luni din 2019 cu 1,4% în raport cu euro, cursul de schimb leu/euro scăzând în lunile de vară după ce în ianuarie a atins un maxim istoric de 4,7648 lei/euro.

Piaţa valutară a ajuns după primele opt luni din acest an la un volum mediu zilnic al tran­zac­ţiilor de aproape 1,63 miliarde de euro, în scădere comparativ cu opera­ţiunile din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 1,84 miliarde de euro.

În fiecare zi lucrătoare din luna august, jucătorii de pe piaţa valutară de la Bucureşti au derulat, în medie, tranzacţii de 1,64 mld. euro, în scădere cu 205,4 mil. euro faţă de aceeaşi lună din 2018, potrivit datelor Băncii Naţionale. Volumul operaţiunilor valutare derulate în august a fost în uşoară scădere comparativ cu cel din iulie, de 1,65 mld. euro, precum şi sub vârful din ianuarie, de 1,83 mld. euro, care a fost al doilea cel mai mare nivel din ultimele 19 luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO